Acum 10 ani, la Cluj a fost fondată Facultatea de Teatru și Televiziune, iar acum 2 ani, cursurilor de Licență li s-a adăugat și un program de Master axat pe Film Documentar, în limba engleză. În planurile celor de la Cluj intră și un viitor program de Master axat pe Noile Media, iar printre foștii și actualii studenți se numără deja cineaști care au confirmat cu filme în festivaluri (mulți au fost selectați și la Docuart în ultimii ani) și care au cariere promițătoare, la început de drum.

Am vrut să aflăm mai multe despre ce se întâmplă la Cluj și am vorbit cu unul dintre profesorii de acolo, Dan Curean, cunoscut pentru documentarul Gone Wild, film prezentat și la Docuart.

– Facultatea de Film de la UBB a apărut acum 10 ani. Care era contextul academic din zona filmului în acel moment?
– Până la vremea respectivă în România nu exista, în afară de UNATC, altă formă de educaţie universitară în limba română (exceptând Universitatea maghiară Sapientia fondată cu un an înainte) care să specializeze în meserii de audiovizual. Fie că era vorba de film, TV sau noile forme media. Şi atunci la iniţiativa, aş zice vizionară, a domnului decan Liviu Maliţa ne-am “aruncat în apă”: s-a început cu 4 studenţi, un monitor şi un dvd player. Şi după 10 ani, dacă ne uităm înapoi, acum arată a şcoală consolidată şi închegată din punctul de vedere al materiei, a ofertei educaţionale, al profesorilor, tehnicii şamd.

– În ceea ce priveşte corpul profesoral – cum a început Facultatea din acest punct de vedere?
– S-a început prin parteneriatul cu instituţii media reprezentative de aici de la Cluj. Aşa s-a ajuns la Studioul Regional TVR. Şi aşa am ajuns şi eu, chemat în această poveste încă de la început. Ni s-a propus unora dintre cei mai vechi de la TVR Cluj să facem pasul din spatele camerei în faţa celor care ar trebui să afle cum se foloseşte camera. Pentru mine personal a fost o provocare, pentru că, sincer, am început să învăţ şi eu nişte chestiuni pentru a le putea explică şi altora. La acel moment m-am simţit confortabil să raţionalizez ceea ce făceam eu pe teren până atunci şi să le explic altora.

Dacă la început eram o mână de oameni, acum la Facultatea de Film din Cluj sunt două tipuri de cadre didactice: cei pe discipline teoretice şi o parte dintre ei au venit de la Jurnalism sau din alte facultăţi, inclusiv UNATC (prof. Marius Șopterean de exemplu), iar cei pe discipline practice, la început au venit dintre dinspre TVR. În timp au venit practicieni de la Bucureşti, de exemplu Florin Țolaș, care e director de imagine la Digi, de anul trecut Alex Sterian pe imagine sau Adrian Sitaru la regie, dar şi din afara ţării.

– Aceşti specialişti de la Bucureşti s-au mutat în Cluj între timp sau vin periodic?
– Nu, vin şi fac cursurile modular.

– Cum funcţiona Facultatea acum 10 ani – exista doar un program de licenţă?
– Da, era un program de licenţă care începuse cu o durata de 4 ani dar în foarte scurt timp s-a trecut la povestea cu Bologna, aşa că a trebuit reformatat la 3 + Master. Iar de la 4 studenţi, acum sunt locuri bugetate peste 20/an. Iniţial se începuse ca un departament asociat Filologiei, de care aparţinea Facultatea de Teatru. Imediat după apariţia acestei noi structuri de Film, de producţie audiovizuală, s-a fondat una din cele mai noi facultăţi ale UBB, numită Facultatea de Teatru şi Televiziune, cu 2 departamente – unul profilat pe Teatru şi departamentul de audivozual, Cinematografie-Media.

– În Cluj nu exista o Universitate de Arte care să aibă secţie de Teatru sau Video?
– Ba da, în cadrul Universităţii “Andreescu”, asociată secţiilor consacrate de Pictură, Sculptură etc. exista o secţie fondată imediat după ‘90, de Fotografie, la care s-a adăugat ulterior şi titulatura “Video şi Procesare computerizată a Imaginii”. Dar acolo partea de imagine în mişcare era (şi este) focalizată mai degrabă pe prelucrarea imaginii, de aceea se şi numeşte aşa. Acum 10-15 ani exista un vid pe piaţa aceasta educaţională. Evident că faţă de cei de la Bucureşti (UNATC) care veneau cu tradiţia, cu stâlpii a ceea ce înseamnă cinematografia românească, noi eram un fel de fraţi mai vitregi din provincie şi mai săraci. Dar încet-încet am început să ne dezvoltăm şi diferit de ceea ce este consolidat la Bucureşti. Noi am mers pe o variantă care să ofere la nivel de licenţă un spectru mai larg de deprinderi, câte puţin din toate aspectele a ceea ce înseamnă producţia şi creaţia audiovizuală – fac referire aici atât la partea de conţinut, cât şi imagine sau montaj. Şi am observat că studenţii noştri plecau cu nişte baze generale care le dădeau posibilitatea să se poziţioneze mai uşor undeva în diversitatea asta complicată a peisajului audiovizual, adică să poată intra acolo unde se ivea o oportunitate, unde îşi găseau un job, sau unde simţeau că se exprimă mai bine. Nu-i canaliza sau restricţiona din start – “eu sunt omul de imagine şi doar asta fac”. Şi am avut surprize foarte plăcute din punctul acesta de vedere – oameni care păreau la intrarea în facultate că sunt mai talentaţi la imagine să-şi descopere vocaţii regizorale, ori oameni cu diplomă de Comunicare AV să vezi că trăiesc făcând imagine la cel mai înalt nivel. Mai mult, am promovat prin profilul multora din cei care suntem în corpul profesoral, filmul de autor, producţia de autor. Şi asta vine tot dintr-o adaptare la tot felul de vicisitudini a ceea ce înseamnă producţia de audiovizual în România. N-ai bani prea mulţi, resursele sunt limitate, aşa că trebuie să te adaptezi. Şi cum faci asta? În loc să-ţi aduci om de imagine, începi să filmezi tu şi descoperi că sunt şi avantaje făcând asta, nu doar dezavantaje.

Având această experienţă a producţiei de televiziune şi a filmului documentar, am încercat să o extindem şi la nivel de master şi astfel s-a înfiinţat acest master specializat pe film documentar.

– Programul de Master pe Film Documentar a apărut o dată cu nevoia modificării structurii facultăţii pe sistemul Bologna?
– Nu, atunci nu eram pregătiţi pentru Masterul de Film Documentar. Că să acreditezi un program de Master există nişte rigori administrative, e nevoie de cadre didactice cu diplomă, cu doctorate, o programă, cursuri care să acopere domeniul etc. Pentru acoperirea disciplinelor teoretice a fost poate mai uşor. Dar în cazul disciplinelor practice nu a fost şi nu este simplu. Ce mare profesionist vine din meserie şi să aibă gata doctoratul ca să poată preda aşa cum spune legea? Oamenii ăştia nu sunt chiar aşa mulţi. Asta chiar a fost o problemă.

– Când a apărut practic Masterul de Film Documentar?
– Concret, în premieră în România, masterul de film documentar, de sine stătător, acreditat, în limba engleză, nişat pe filmul documentar a apărut exact acum 2 ani. Acum încheiem primul ciclu şi avem primii absolvenţi. Am avut 8 candidaţi, şi cred că încheiem cu 6. Iar la prima sesiune de dizertaţie avem 2 filme. Vor fi finalizate cu siguranţă şi celellate, dar la sesiunea din februarie.

– Care era viziunea iniţială despre acest program de master?
– Fiecare din colegii implicati au adus ceva din viziunea lor. Din perspectiva mea, am încercat să aduc câte ceva din experienţele pe care le-am avut eu în diferitele traininguri de film documentar la care am participat. Un model de referinţă este Aristoteles Workshop, unde am participat la prima ediţie în 2006. La Aristoteles stai blocat o lună de zile într-un loc, pe un subiect şi iese un produs final pe un subiect din proximitate. La Discovery Campus Masterclass, la care am participat în anul 2008, porneşti pe o idee de proiect personal din zona ta, iar în workshop-uri succesive pe parcursul unui an ajungi să dezvolţi ideea şi apoi o susţii public la un pitch public cum e cel de la Leipzig.

Astfel, încercăm să promovăm aceste două viziuni, adică să produci ceva pe loc, ca parte a procesului didactic, pe subiecte care sunt şi studiu de caz pentru partea teoretică, pe de o parte, iar de cealaltă, dezvoltarea unui proiect mai complex, de care te ocupi singur, dar eşti coordonat pe întreg parcusul facerii filmului. Aş zice că viziunea este nu să învăţăm să facem film documentar, ci chiar să facem film documentar. Asta înseamnă că scopul masterului este să producă filme. Sigur că înveţi cum să faci un film, dar înveţi foarte aplicat. Şi admiterea este pe baza unui proiect. Te înscrii şi susţii un proiect de film pe care încerci să-l şi faci în 2 ani de zile. Noi avem aparatură, în anumită măsură şi anumite costuri de producţie şi încercăm ca disciplinele teoretice să parcurgă exact etapele facerii unui film.

Noi am fost puţin mai ambiţioşi, dar nu cred că e rău, şi ne-am propus de la început proiecte de documentar de lungmetraj. S-ar putea să fie prea mult, dar cred că acesta e modelul spre care trebuie să ne îndreptăm. De ce spun că s-ar putea să fie prea ambiţios formatul de lung metraj? Pentru că cine vine la master are deja un statut, nu mai e student liber şi neînfricat unii sunt angajaţi, au un job sau alte obligaţii. Şi atunci nu-i uşor să faci un lungmetraj în doi ani. S-ar putea să-ţi iasă, dar depinde de subiect, de poveste, de şansă… sau neşansă, dar lungmetrajul se face greu. De aceea am zis că încercăm totuşi ca obiectiv minimal formatul de mediumetraj, dar cu ambiţiile de a ieşi lungmetraj.

– Cum funcţionează examenul de admitere?
– În principal este un dialog între candidat şi comisie. Ce cred eu că e bine, e că nu e restrictiv doar pentru cei care au studii de film. Poate veni oricine şi au venit candidaţi până acum cu studii de filologie, de inginerie, geografie, jurnalism – oameni pasionaţi, maturi, cu mare dorinţă de a spune poveşti adevărate în film. Aş menţiona un “student” de generaţia mea (generaţia ’68…), venit din lumea multinaționalelor, pasionat de fotografie dar care n-a mai pus vreodată mâna pe o cameră video, n-a mai montat niciodată… Şi acum, după 2 ani, are filmul făcut, cu premieră la Festivalul Pelicam Tulcea

Şi cred că e frumos că aici pot să vină persoane care fac pentru că vor, nu pentru că trebuie. Am observat că cei care vin din alte domenii au mult mai multă determinare şi plăcere de a lucra, spre deosebire de cei care termină acum studii de film şi care, poate, încă sunt în căutarea identităţii artistice sau poate n-au încă maturitatea înţelegerii realităţii pe care o presupune facerea filmului documentar.

– Studenţii sunt majoritatea din Cluj sau vin şi din alte oraşe?
– Majoritatea, da, dar se întâmplă să vină şi din ţară. Chiar în “dreamteam-ul” de la prima generaţie am avut o colegă care vine de la Iaşi. E vorba de Andreea Știliuc, cunoscut realizator de televiziune de la TVR Iaşi. Sau este în a doua serie Gabriela Forfotă care trăieşte în Olanda, lucrează în domeniul economic şi vine modular săfacămasterul

Ne-am gândit să construim masterul flexibil, cu elemente modulare: o tabără obligatorie de o săptămână care are loc în una din bazele UBB-ului, pe care toţi candidaţii o ştiu de la început şi îşi programează din timp participarea; acolo avem program zi-lumină ca la Aristoteles, iar în timpul anului, ca la Discovery Campus, proiectul se dezvoltă în ritmul lui. De asta zic că se cumulează cele două experienţe. Ca o premieră, dar încă nerealizată, încercăm să facem un proiect comun cu Aristoteles, mai ales că şefa noastră de departament, Ligia Smarandache, şi cu mine suntem doi dintre cei care am fost la prima ediţie a acestui workshop. Şi acum noi punem în practică, după 10 ani, experienţa de acolo dezvoltând acest master.

– Cum anume ar funcţiona o colaborare între Masterul de Film Documentar şi Aristoteles?
– Repet, deocamdată e doar o intenţie. Plănuim pentru anul viitor, dar momentan e doar o iniţiativă. Noi credem că ar funcţiona dacă Aristoteles ar veni cu trainer-i de la cel mai înalt nivel, iar noi punem la dispoziţie baza UBB-ului (şi, evident, suport didactic) în condiţiile în care studenţii noştri ar face echipă cu participanţi din alte ţări în realizarea filmelor.

– Dintre absolvenţii sau foştii studenţi ai Masterului – în ce domenii au ajuns să lucreze?
– Aşa cum spuneam la început, indiferent de linia de specializare studenţii practic trec prin toate rolurile: creator, imagine, montaj. Mulţi dintre ei îşi acumulează astfel competenţe rezonabile pe toate nivelurile, de la montaj până la imagine şi asta le măreşte şansele să între în meserie. Chiar am făcut acum o statistică, pentru că ni se cerea pentru reacreditare, şi i-am găsit pe foştii studenți pe Facebook, pe Linkedin, pe unii îi mai ştiam personal şi surprinzător a fost să văd că într-un procent foarte mare ei trăiesc din meserii asociate studiilor făcute. Evident că nu au învăţat toate lucrurile pe care le fac acum la Facultatea noastră, dar un punct de plecare a fost aici, la Cluj, unde s-au format în primă fază. Unii sunt fotografi profesionişti, alţii lucrează în TV, de la moderator până la editor – de exemplu Mihai Dragolea, unul din foştii nostri studenţi, care lucrează că editor la Digi ar şi ca autor de film documentar şi freelancer (n.r debutul în lungmetraj, Roboțelul de aur, a fost premiat la Docuart Fest în 2015). Mulţi dintre ei au avut curajul să-şi fondeze propriile business-uri, mici case de producţie, s-au întâlnit 3-4 colegi, au făcut o mică firmă, au prins nişte proiecte şi încet-încet s-au dezvoltat. Ştiu cel puţin 5 sau 6 iniţiative de acest gen.

– În Cluj?
– Nu numai, ştiu că sunt absolvenţi care acum trăiesc în Bucureşti, dar şi în alte ţări (SUA, Scoţia, Cehia). De exemplu, o firmă nou apărută, Talo Media, e fondată, interesant, de absolvenţi din generaţii diferite, cu Cezar Enache (former Editor, Regie at Epic Show, Former Editor at Creative Monkeyz, Former Creative Director at NCN TV Cluj), absovent la a doua generaţie împreună cu alţi colegi mai tineri – Marieta Manolache, printre ei. Dar sunt mai multe firme de acest gen.

Mulţi alţii lucrează că freelanceri. Au venit în ultimii ani candidaţi care aveau experienţă de filmări de eveniment şi lucruri de genul acesta. Nu neapărat au abandonat ce făceau înainte, dar vreau să spun că au adus standardele filmărilor de eveniment, după experienţa asta de 3 ani de Facultate, la un nivel senzaţional. Cu admiraţie spun asta. Mai sunt alţii care şi-au găsit loc în diverse structuri, case de producţie de prin Bucureşti, Norbert Fodor lucrează pe imagine şi ca autor de film documentar, Ioana Lascăr este producător (la deFilm, n.r.), Răzvan Chirilă ca DoP, Raluca David a ajuns în filmul mare, Cristian Pascariu, şi îmi cer scuze pentru nume care nu îmi vin acum în minte. Sigur, aici doar au început, meritul pentru evoluţia aceasta e exclusiv a lor, dar vrei-nu vrei te marchează locul de naştere şi eu sunt sincer mândru de asta. Dar repet, e meritul lor pentru modul în care s-au dezvoltat ulterior. Avem, de exemplu, un coleg, Sergiu Timar, care e cameraman în Scoţia, specializat pe filmări de sport, Rudolf Costin care e freelancer în New York. Deci paleta e foarte largă. Şi eu am fost extrem de surprins cum şi unde şi-au găsit loc. Aş putea să dau şi exemplu lui Codin Pop, coleg de generaţie cu Cezar Enache, cel care fondat fenomenul Creative Monkeys.

– Există şi absolvenţi ai Facultăţii care să fi continuat studiile doctorale şi să devină profesori aici?
– Da, avem de exemplu o nouă colegă, fosta absolventă Ana Vîjdea, care a terminat licenţa şi masterul la noi, a continuat în America şi acum se întoarce în postura de cadru didactic.

E un ciclu interesant care s-a încheiat – ceea ce am reuşit să formăm să se întoarcă de partea cealaltă a catedrei.

– Există câteva titluri de filme documentare care să fi fost deja realizate în cadrul acestui Master care să fi avut un parcurs festivalier?
– Aş aminti-o pe Iulia Matei cu filmul făcut la staţia meteorologică din Rodnei (n.r Stația #15033, prezentat la Docuart Fest în 2015), Ioana Turcan cu filmul A doua viaţă a lui Caron, şi am mai putea să o menţionăm tot pe Ana Vîjdea. Ar mai fi Paula Oneţ, Norbert şi alţii care nu au terminat acest tânăr Master dar care au făcut film documentar la noi până să existe programul de Master. Mai pot să spun că de la noi au fost mulţi selectaţi la Aristoteles, cred că în fiecare an am avut studenți selectaţi la Aristoteles.

Poate că cei care au făcut film la Cluj încă nu au ajuns să ia premii la Cannes, dar pot spune că dintre ei unii au participat deja acolo şi din fiecare generaţie se disting nume, de care sunt sigur că vom auzi la cel mai înalt nivel.

Premiile mari sunt totuşi puţine, concurenţa e globală şi acerbă în domeniul acesta, dar pe lângă vârfurile de aisberg mai este şi un gros al industriei audiovizuale care poate nu se vede, dar el există. Este un segment de foşti absolvenţi care merg pe profesionalizare şi se specializează pe imagine, pe montaj, sau alte nişe, alţii care merg în televiziuni sau alte locuri similare. Producţia de tv şi televiziunile ca instituţii, la nivel global, sunt în declin, se consumă din ce în ce mai puţin conţinut de acest tip, dar a crescut, logaritmic, consumul de audiovizual pe noile media. Deci cineva trebuie să construiască, să creeze acel content, iar noi, la Cluj, avem în vedere această direcţie.

– Ce profesori aveţi la Master?
– Pe partea de practicieni sunt eu şi profesorul Gabor Xantus (n.r. regizorul documentarului Exploratorul, premiat pentru Cel mai bun Montaj la Docuart Fest în 2013). Pe partea de imagine e colegul Florin Țolaș, care e director de imagine la Digi Bucureşti. Mai este profesor la noi Marius Șopterean, care vine de la Bucureşti. Arnau Gifreu din Spania și  Rodica Mocan sunt specializaţi pe noile media, Robert Wierzbicki de la Universitatea Mittweida din Germania – am adus permanent invitaţi pe Master-uri. Peter Gothshalk commissioning editor la Arte şi profesor în Germania ni se alătură în anumite workshopuri, iar experienţa se poate vedea şi într-un interviu cu el de pe site-ul nostru.

Cătălin Ştefănescu va fi şi el alături de noi. Ne-a vizitat Oana Giurgiu, cu care vrem să colaborăm, vreau să o invit şi pe Monica Lăzurean să vadă ce facem, am vorbit cu Alex Nanau să ne îndrume, deci vreau să ajungem să ne cunoaştem toţi cei care suntem într-un fel sau altul fraţi în această formă de cunoaştere care e filmul documentar. Avem în intenţie să aducem în permanență invitaţi profesionişti din ţară sau din afară.

Trebuie să menţionez şi faptul că noi avem parteneriate cu câteva dintre festivalurile de film documentar din România, e vorba de Astra Film, Pelicam Tulcea şi Docuart, de exemplu. Şi aş vrea să continue lista. Participarea la partea de industrie a acestor festivaluri, dar evident şi vizionările, fac parte din programa obligatorie la Masterul nostru.

Cred că în România filmul documentar nu e încă valorizat aşa cum trebuie, de aceea cred că trebuie să facem o frăţie a celor din domeniu şi să facem conexiunea între iniţiativele de training pe film documentar, creatori, producători, critici de film dar şi festivaluri, fiindcă festivalurile sunt deocamdată platforma unică de promovare a filmului documentar creativ.

– În ultimii ani a mai crescut numărul de studenţi?
– Da, acum avem peste 20 de studenți la nivel Licenţă, împărţiţi pe 3 rute: Imagine, Multimedia-Montaj şi Regie. Noi abia în acest an am dezvoltat linia de Regie, fapt care se datorează în foarte mare măsură venirii lui Adrian Sitaru, care este, de fapt, un soi de locomotivă în această direcţie. Până să se deschidă linia de regie aveam linia de Comunicare audio-vizuală sub pălăria căreia înglobam tentaţiile regizorale.

– Cei peste 20 de studenţi sunt în programul de licenţă. La Master?
– Sunt două Master-uri, cel de film documentar cu 8 locuri bugetate, iar acum este în curs de acreditare un program de Digital Interactive Arts, cu acelaşi număr de locuri. Acesta dezvoltă mai degrabă partea de experiment vizual, noi media şi forme de expresivitate gen VR.

– La programul de master de documentar se studiază mai mult regie?
– În film documentar e greu să faci distincţie între regie şi scenariu, de exemplu. De asta programul se şi numeşte “documentary filmmaking” – e vorba despre facerea unui documentar. Este şi componenta de regie şi cea de imagine, precum şi cea de montaj cu forme adaptate mediilor în care filmul se va vedea.

– Aveţi admiterea în perioada următoare. De la studenţii de licenţă câţi sunt interesaţi de acest master?
– Dintre cei care s-au înscris la master anul trecut, cu licenţa finalizată la noi, au fost cam jumătate. Poate că e explicabil pentru că am avut, din 16-17 studenţi care şi-au dat licenţa, aproape jumătate din producţii filme documentare, non-ficţiune şi poate că era firesc să continue la fel de mulţi şi la master. Dar nu toate generaţiile sunt la fel. Dintre cei care încheie anul acesta la licenţă, de exemplu, nu cred că ponderea va fi la fel de mare, de aceea aşteptăm capitală să vină să facă film documentar la Cluj!

În Cluj se discuta de vreo câţiva ani despre apariţia unui studio de film şi s-a avansat destul de mult în ultima perioada.

Da, s-a avansat recent, sunt discuţii foarte calde. S-au construit nişte clădiri, un spaţiu dedicat acestui proiect. Dar acelea sunt doar nişte ziduri. Ca să se întâmple ceva trebuie să existe nişte oameni şi acei oameni trebuie să ştie să facă film. Ei trebuie să se încadreze într-o industrie, într-un circuit/sistem. Ori la noi lanţul ăsta fie nu există fie e foarte fragil.

Da, ştiu că în momentul de faţă există un protocol la nivel înalt între instituţii, adică UBB şi cei care gestionează sau au iniţiat acel proiect, în sensul în care se va aplica la finanţări pentru dotări, şi ulterior folosirea acelor dotări şi creaţia efectivă. La nivel instituţional ştiu că există nişte protocoale foarte serioase pentru că se referă la asumări de fonduri pentru a putea aplica şi obţine necesarul logistic.