Acum câţiva ani, poate trei, poate patru, viaţa mea era săracă în documentare… Dar atunci n-o cunoşteam pe Daniela, neobositul motor din spatele ineditului şi necesarului proiect Docuart. Însă de când şi-a făcut apariţia, cu o claie de păr roşu şi o poală de DVD-uri pentru preselecţia festivalului, m-am trezit cu noi preocupări care au devenit de-a dreptul o obsesie. Această nouă pasiune a venit la ţanc, pentru că ficţiunea începuse să mi se pară din ce în ce mai obosită şi mai repetitivă, în timp ce documentarele continuau să îmi provoace revelaţii şi mirări. Știu că Daniela preferă să rămână în background, dar cred că dacă o dată în patru ani îi pomenesc meritele, n-o să i se pară deplasat.

Sper că platforma Docuart a reuşit să deschidă şi altora gustul pentru acest gen considerat, pe nedrept, marginal. Devoratorii de documentare n-ar trebui să rateze ce-a de-a 6 ediţie a festivalului care începe la final de lună (26 septembrie-1 octombrie), pentru că selecţia e mai substanţială şi mai diversă ca niciodată (s-a pornit de la un număr record de înscrieri). Au ce vedea: de la documentare de 1 minut (da, aţi citit bine un minut, dar unul savuros), la lungmetraje, de la formulă, la experimental. Şi asta nu e tot. Competiţia e completată de proiecţii şi de dezbateri unicat. Poate că unii se întreabă dacă e nevoie de un festival dedicat, în totalitate, documentarelor româneşti. Da, din ce în ce mai mult: se produce enorm şi se consumă puţin. Trăim, practic, o criză de supra-producţie şi, de aceea e important să existe un eveniment care să promoveze susţinut fenomenul românesc, încă de la început, din studenţie. Un singur argument: dacă Docuart n-ar fi existat, filme bune care n-au trecut de filtrul altor festivaluri, cum ar fi Roboţelul de Aur, Meserie naturală sau Imagini din vis, ar fi fost ignorate. Mai mult, după festival, caravana Docuart se opreşte în diverse colţuri ale ţării ca să proiecteze palmaresul unui public mai puţin răsfăţat cultural decât cel bucureştean şi să faciliteze preţiosul dialog dintre spectatori şi tinerii regizori.

Găsesc că e straniu, dacă nu chiar exasperant că, an de an, lupta pentru continuarea festivalului trebuie reluată din cauza surselor de finanţare fluctuante și a orgoliilor artistice. Dar sălile pline, reacţia pasională a publicului, master-class-urile unice, sesiunile de întrebări&răspunsuri animate şi satisfacţia regizorilor îi oferă, cred, Danielei energia de-a o lua de la capăt. Cât despre revelații, dacă Docuart 2017 n-ar fi existat, n-aş fi avut şansa să reevaluez opera singulară a lui Copel Moscu, cineast prezent cu un portret la această ediţie. De neratat, la capitolul evenimente speciale, sunt şi secţiunile cu documentare de arhivă ce marchează 90 de ani de la moartea regelui Ferdinand şi La început a fost documentarul în care se pot vedea, pentru prima oară proiectate pe un mare ecran, documentarele de şcoală ale lui Mungiu, Muntean sau Netzer, prefigurând o preocupare pentru social, un ochi ager pentru detaliu şi teme ce se vor regăsi şi în cariera lor de mai târziu. Veniţi de vă luaţi doza de mirare şi de documentare!