Nu doar reduceri, ci chiar gratuitate.
Iată, deci, antidotul perfect pentru pauza intelectuală de sărbători, o colecţie nouă şi entuziasmantă de documentare despre cele 7 arte, stilizată, provocatoare, răvăşitoare, memorabilă. Bucharest Art Film Festival aduce artele lumii în fața spectatorilor într-o serie de documentare rar expuse despre artă și cei mai influenți artiști ai lumii, pe 12 și 13 decembrie la Știrbei Center. Puteţi considera această selecţie rafinată ca un ornament graţios într-un vârf de brad de Crăciun, chiar în luna bilanţurilor. Ea se adaugă lucrurilor ambiţioase cu care Docuart se poate lăuda că le-a făcut în 2017: site-ul a publicat aproximativ 70 de articole şi peste 50 de materiale video, a proiectat 60 de documentare românești în festival, iar caravana a ajuns în 10 oraşe.
În Dalí’s Last Masterpiece, muzeul Dali din Figueres îşi deschide porţile pentru un tur complet oferit chiar de maestrul însuşi! Muzeul devine întregul său univers şi sinteza a ceea ce poate înseamna o viaţă dedicată artei. Vocea lui Dali ne vorbeşte despre ultima sa creaţie neterminată, însufleţind-o şi făcându-ne părtaşi la magia actului de creaţie.
Despre Big Time s-a scris că dacă-l vezi, vei privi fiecare clădire impunătoare din oraşul tău într-o manieră diferită şi mai deschisă la minte. Documentarul este portretul lui Bjarke Ingels, cel despre care The Wall Street Journal spunea că a devenit unul dintre cele mai mari staruri ale arhitecturii moderne. Numele său a apărut şi în lista celor mai influenţi 100 de oameni întocmită de TIME. Aici ni se oferă o radiografie a minţii febrile, hiper inovatoare, a unui geniu care încearcă să rămână cu picioarele pe pământ, în timp ce proiectează zgârie-nori. Îl urmărim de-a lungul unei perioade de 6 ani, extrem de agitată, cum se luptă să termine cele mai mari proiecte ale sale, printre care zgârie norul W57 din New York şi două World Trade Center.
„Splendid şi hipnotic”. Aşa a fost descris David Lynch: The Art Life. O etichetă care s-ar putea aplica, cu uşurinţă, şi operei sale. În acest documentar, iconoclastul cineast vorbeşte despre copilăria şi tinereţea lui şi despre evenimentele care i-au influenţat arta şi procesul creativ.
Despre Janis, Little Girl Blue, unul dintre documentarele mele preferate de anul trecut, am scris cu mult entuziasm tot pe acest site: 7 ani i-au trebuit regizoarei Amy Berg să pună cap la cap devastatoarea, dar și exaltanta biografie a lui Janis Joplin. Mai rar un film despre un subiect atât de tragic care să-mi insufle o asemenea energie, pofta de viață de dans și, în general, de defulare hippie. Dar asta a făcut Janis şi muzica ei. Berg a presărat lucruri noi și lucruri vechi. Ceva vechi – vocea incredibilă, inimitabilă, și apetitul de-a arde ca un fluture la lampă – și ceva nou: o scrisoare care, primită la timp, i-ar putut salva viața într-o noapte sumbră de relapse. Ceea ce înalță acest documentar cu mult peste biografiile stereotip e faptul că, în loc să-ți întărească prejudecățile despre Janis, junkerița de geniu, îți revelează o persoană a cărei faimă și stil de viață i-au eclipsat normalitatea. Liantul între fragmentele de arhivă, mărturiile celor apropiați și arca narativă arhicunoscută (necunoscuta devine faimoasă, decadentă și moare) este dat de răvășitoarele și înduiosătoarele scrisori către mama ei (citite de vocea extrem de evocatoare a solistei Cat Power). Privată de afecțiunea acesteia, Janis lua dragostea oriunde o găsea (..) A trăit acel sentiment intens de contopire şi de adulație pe care interpretarea (sau, mai bine zis eviscerarea) în faţa publicului i-o aducea. Atunci când cânta, lupta, de fapt, pentru viaţa ei; îndrăznea să fie la cota ei cea mai vulnerabilă, mai veritabilă, mai neconvenţională şi mai scandaloasă. Dar a simţit prea mult şi a ars prea repede. Pasiunea ei neșlefuită şi intensitatea unică au făcut-o mare, ca nicio efigie rock feminină înaintea ei. N-a fost doar o junkie, ci o eroină care a pătruns în noi teritorii.
Despre „arta de a trăi” este vorba, până la urmă, în Via Regis, excelentul documentar realizat de Radu Igazsag şi de Alexandru Solomon, pornind de la un interviu-confesiune cu Regele Mihai luat la Versoix, în noiembrie 1994. Arta de a trăi nobil, maiestuos, prin refuzul de-a abdica la principiile morale chiar şi în exil. Interviul e ilustrat cu materiale de arhivă unice.
În loc de urările tradiţionale, vă ofer un link sărbătoresc şi foarte legal: Christmas in a Day (2013). Regizorul Kevin Macdonald, oscarizat pentru Life in a Day, descrie felul în care familii obişnuite britanice sărbătoresc Crăciunul cu ajutorul unui colaj suprinzător şi, evident, emoţionant, din filmări realizate cu smatphone-urile. Ne revedem la anul!
