Vorbesc despre filmele înscrise în competiția studențească. Au nerv, ironie, empatie. Și adevărul e că mâncarea de la cantinele studențești este de multe ori mai bună decât cea pe care o găsim la restaurantele titrate. Da, studenții fac documentare bune. Vă propun să le luăm pe rând, într-o ordine aleatorie! Vă doresc poftă bună!

Este un fel de two man show. De ce spun asta? Pentru că Szilard Serestely semnează regia, imaginea, montajul și sunetul Săracului Arpi. Szilard ne propune să intrăm în întimitatea lui Arpi. Un bărbat pe care-l bântuie moartea și….soția. De ce? Rămâne să vedeți filmul.

Victor Galușca ne propune să vedem în ce măsură vechiul și noul chiar își dau mâna, în Cine iubește și lasă. Documentarul este filmat într-un sat și are o premisă cel puțin interesantă, așa cum aflăm din Caietul Docuart: o colecție de aproape 4.000 de negative din anii 60 a fost găsită într-o casă abandonată.

Cu studii de antropologie și sociologie nu e de mirare că Ruxandra Nae sondează omul, mai precis un cuplu, soț și soție. Căsnicia lor este în strânsă legătură cu pelicula. El este fotograf, ea monteur (a început să monteze în 1985, în Laboratoarele de prelucrare a peliculei din Buftea). Cum este transformată viața lor în epoca digitală? Uitați-vă la Anii mei de film. Un al film Tehnic Artistic ne oferă Daniel Oprea. Pe scurt, el îi urmărește pe cei din spatele scenei, tehnicienii care nu apar în presă, nu iau premii, dar fără de care nu ar exista spectacole.

Ioan Vintilă ne spune: Interzis…la apă plată. Un documentar care urmărește trei tinere la o petrecere, într-un club. Dar nu orice local, ci unul unde fetele au acces gratuit. Iar băieții plătesc că doar e Girls Night Out. Dacă suportați o doză ridicată de misoginism, vreți să aflați ce înseamnă bâte în argoul sexual al unui ardelean, atunci nu beți apă plată. Twistul este că, la un moment dat, petrecăreții își aduc aminte de Colectiv…

Andrei Tache Codreanua a ales pentru filmul său un titlu ce ar vinde bine în Mexic, dar nu numai. În Esmeralda, săpătorii de istorie s-au retras, drept pentru care a mai rămas un singur temerar, fost bibliotecar, pentru care cetatea Histria e ceva la care nu poate renunța. (Da, Histria e cel mai vechi oraș atestat din România, ia în zonă șantierul a fost deschis de marele istoric Vasile Pârvan).

Într-o epocă în care bucureștenii instalează Uber tot mai des, Adrian Moisoiu și Marius Mihordescu ne propun să Rise Up. Un film care ne arată că și taximetriștii sunt oameni.

Poate un pic cam lung, e doar o părere!, dar nu înseamnă că sunt refractar când vorbesc despre filmul Ioanei Trifu, Refractara. Se dă o echipă de muncitori, o fabrică de cărămidă refractară, se cere: cum s-a schimbat viața muncitorilor în ultimii ani? Cum poate arăta online-ul Schimbarea?

Când v-ați uitat ultima oară la wrestling? Dacă sunteți interesat de acest sport (sau cum vreți să-l numiți) atunci avem Source-ul potrivit. Source este filmul lui Alexandru Iamandiu și urmărește aventura unui scoțian care, spune el, a pus bazele primei școli de profil de la noi.

Enhi Rista ni-l prezintă pe un fel de Marylin Manson al României, iubitor de cultură gotică, cu accent de ardelean, padre, croitor și DJ. Despre alegeri și cum să trăiești cu ele, cam asta am înțeles eu din Padre.

Specializat în Drepturile Omului, iar mai apoi absolvent de UNATC, Eugeniu Bocancea ne povestește cum arată O viață ratată. Mai precis, despre rezistența unui membru al PNȚ în fața dictaturii comuniste. “Îmi place să scriu și să citesc”, spune personajul principal, născut în anul 1931. “Băurceanu are o comportare demnă și este respectat de toți tovarășii”, scriu comuniștii despre el.

Cumva în continuarea aceleași teme, Eugen Dediu ne prezintă Circul foamei. De fapt, mai corect ar fi să spunem “circuri”: ce s-a întâmplat cu așa-numitele cantine ale socialismului, astăzi?

Nico, între z-uri și o chitară este despre o adolecentă din Ferentari. Lăsați prejudecățile și lăsați-vă conduși de Diana Marina Tendeleu. Acolo unde este multă disperare și sărăcie, arta poate face miracole.

Sebastian Condurache ne invită să-l cunoaștem pe un irlandez special, Bryan Ilie pe numele lui. O poveste emoționantă despre orfani și a doua șansă…în Irlanda. Un film care ne convinge, dacă mai era cazul, că orfelinatele trebuie închise și că locul tuturor copiilor este în familie.