După ce am filmat un cadru cu o întâlnire, mi-am dat seama că vreau să fac filme despre oameni obișnuiți, oameni de pe stradă pe care îi vedem zilnic și să îi transpun într-un film meditativ, observațional, cu astfel de întâlniri despre oameni de zi de zi, în care să găsesc ceva interacțiune în imagini și să le conectez. Mai întâi am făcut fotografie și am devenit interesat de imagin. După ce la universitate am învățat fotografia, am combinat acest lucru (cu filmul), vrând ca acest film documentar să arate ca un film de ficțiune, să aibă compoziții prelucrate, să fie foarte evidentă compoziția.

Filmul este despre oameni și locuri și le-am adus împreună în “Human Places”. La montaj am lucrat mult fiindcă îmi place să las timp și pentru mine, să observ ca un outsider care vede prima dată filmul. A trebuit să trag o linie ca să nu filmez 10, 20 de ani. Să fie un an de filmări și după – montajul. În timpul filmărilor nu am montat pentru a nu influența ce vreau să fie transmis. Am vrut să încerc cât mai multe asocieri de imagine, între obiecte, sunete, și am vrut să fie de toate. Nu trebuie să spunem că e un eseu sau un documentar observațional sau liric. Pentru altcineva e un film de dramă sau pentru altcineva poate avea umor.

Orientarea mea este către filme în care e pus accentul pe formă, pe cum arată, pe detaliile imaginilor în sine și povestea lor. Și montajul și imaginea și sunetul au roluri într-o poveste.