“Proiectele la care am lucrat, le-am ales din emoție. Trebuie să simt și să trăiesc impreună cu eroii mei prin ce trec ei. Dacă nu treci prin tine emoția lor nu știu dacă ai putea să o transmiți mai departe la fel de bine.”

Lucia Tăut este o tânără și foarte talentată regizoare la Telefilm Chișinău, lungmetrajul său Maluri  fiind desemnat învingător la categoria „Best Feature Documentary” la Toronto Women Film în 2021.

Mirona Radu: Nu sunteți doar regizor de film documentar, ci și jurnalist. În ce postură vă simțiți mai confortabil și de ce? 
Lucia Tăut:Acum sunt mai puțin jurnalist, dar imi plac ambele profesii. Am făcut mulți ani de jurnalism tv, probabil din această cauză mi se pare mai ușor să fiu jurnalist, dar imi plac provocările- filmele documentare.  Primul meu film documentar l-am realizat in 2018, atunci mă gandeam să renunț definitiv la jurnalism și să mă concentrez doar pe documentare, ca regizor. Mai ales că, fusesem la Yerevan la un piching și un regizor foarte cunoscut din Moscova, Vitalii Manski, după ce mi-am prezentat proiectul mi-a zis o frază pe care nu o pot uita- ”Ai un erou foarte bun pentru documentar, dar imi e frică că vei distruge acest proiect din cauza profesiei tale de jurnalist.” Această remarcă mă intristase aunci, dar a fost una din motivații de a demonstra, in special mie insămi, că jurnalismul nu mă va incurca să fac documentare. Probabil că aceasta m-a făcut să fiu atentă și să pot delimita când fac jurnalism și când fac film.

M.R.: De unde a venit ideea pentru documentarul Maluri și care a fost maniera de lucru?
L.T.: Mie îmi plac istoriile de viață ale oamenilor. Iar în astfel de sate multietnice, cum sunt Rașcov și Vadul-Rașcov, găsești multe istorii de viață incredibile. Mai ales că în aceste sate își au baștina personalități marcante din Republica Moldova. Eu m-am îndrăgostit de acea zonă de la prima mea vizită pe care am avut-o în regiune, ca jurnalist.  Acolo nu doar natura e fantastic de frumoasă, dar și oamenii sunt buni, au multe legende. Sunt localități cu un trecut comun. Se spune că ambele sate au fost fondate de un boier, Rașcov, moșia căruia se întindea pe ambele maluri ale Nistrului. Apoi, după boier au fost evreii care au făcut un târg renumit în toată Moldova. Sunt multe „povești” și istorii de viață în aceste sate cunoscute prea puțin de publicul larg. Scenariul inițial al filmului era să arătăm ambele sate printr-un erou care face conexiunea dintre aceste două sate. Din cauza pandemiei, am fost nevoiți să schimbăm scenariul. Așa am ajuns să urmărim viața ambelor sate doar de pe un singur mal. Filmările au început la sfârșitul lunii mai, scenele au fost filmate pe parcursul verii și toamna (anul 2020). Ultima filmare a fost făcută în luna noiembrie.

Îmi aduc aminte de o situație din timpul filmărilor în care noi am mers să facem interviul cu nenea Sașa, unul dintre eroii filmului. El e barcagiul de pe Nistru, cel care face legătura dintre cele doua sate, transportând de pe un mal pe altul locuitorii sau coletele pe care le transmiteau oamenii. E locuitor al satului de pe celălat mal. Nouă nu ni se permitea să trecem in Transnistria, pe celălalt mal, pentru filmări din cauza restricțiilor pandemice, așa că am cerut să îi permită lui nenea Sașa să vină la mijloc de Nistru. Ne-am apropiat și noi cu o altă luntre tot până la mijloc de Nistru să înregistrăm interviul. Am realizat interviul pe apa Nistrului care ne tot ducea la vale, iar periodic trebuia să îndreptăm luntriile, căci prea treceam linia de mijloc a râului. Noi am mers cu luntrea pe apă, cu doamna Ana la vâsle, eroina filmului, iar la întoarcere, ea s-a gândit să profite de ocazie și să se întâlnească cu fiica ei, Lenuța, la mal. Vâslind în sus pe râu, a venit fiica ei la mal și după câteva vorbe schimbate, Lenuța îi zice mamei sale să se apropie mai spre mal în umbra unor arbori mai mari ca să nu ne observe grănicerii și să-i pună în luntre un colet cu legume. Am avut mari emoții în acele clipe. Am filmat momentul și acesta apare în film, spre sfârșit. Sunt scene pe care nu le voi putea uita vreodată cum au fost filmate!

M.R.: Cu ce ați vrea să rămână publicul după vizionarea documentarului Maluri?
L.T.: Mi-ași dori mult ca publicul, după vizionarea filmului, să rămână cu emoțiile pe care le trăiesc oamenii din acele sate. Sunt emoții sincere. Veți vedea în film că oamenii au fost atât de naturali, atât de sinceri, au făcut abstracție de camere, de prezența noastră acolo. Toate scenele emoționante din film nu au dublări, au fost surprinse in timp real. Iar prin doamna Valentina, istoricul satului, să invețe și o lecție de istorie. Cu alte cuvinte, mi-aș dori ca publicul să ințeleagă mesajul pe care mi-am propus să-l transmit prin acest film.

M.R.: Cum a fost primit pe plan internațional dar pe plan național?
L.T.: În 2021 toată lumea era obosită de subiectul pandemiei, de aceea imi era frică că nu voi reuși să ajung la emoția oamenilor cu acest film. Insă a fost mare bucuria când am primit primul mesaj cu ” Congratulations! Your film was selected!” Am trimis filmul la mai multe festivale internationale la care am fost premiați –  HIIFF – Heart International Italian Film Festival la categoria „Best Cinematography”,  ecranizat la ARTDocFest – un festival anti-regim din Moscova, semi-finalist la festivalul Paris Play Film Festival, semi-finalist la European Cinematography AWARDS ECA – 2022.
Pe plan național – am avut doar două proiecții una în satul Vadul Rașcov, acolo unde am filmat acest documentar și alta in Chișinău. La ambele a fost foarte multă lume, iar feedback-ul a fost unul bun. Mesajul filmului fusese ințeles. Și asta m-a bucurat mult. 

M.R.: Cât de greu este să realizezi filme documentare în Republica Moldova?
L.T.:O producție cinematografică bună necesită foarte multe resurse. Resurse și umane și financiare. Uneori, chiar foarte mari. De multe ori trebuie să renunți la o idee sau alta din cauze financiare. Nu poți porni o idee de film doar din entuziasm. Poți face un film din resurse proprii, însă la un moment dat îți vei permite să nu faci și calitate. Un film are nevoie de susținere. Susținere de echipă, de tehnică, dar și financiară. Am avut ocazia să discut cu producători și regizori din diferite state europene care spuneau că ei lucrează foarte mult pentru a obține surse financiare destul de mari, pentru că altfel nu poți să exiști.

Eu la acest film am avut suport din partea colegilor mei, fără de care nu aș fi reușit să fac acest film. La fel a fost foarte important să primesc finanțare de la Uniunea Europeană. Susținerea a fost acordată prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, realizat de UNDP Moldova. Prin astfel de proiecte filmul documentar poate câștiga mai mult public de pe ambele maluri ale Nistrului și despre care să cunoască o lume întreagă. Aș vrea să menționez și faptul că datorită acestui proiect am putut implica un expert internațional. Am lucrat la linia de dramaturgie împreună cu Irene Langemann, regizoare cu experiență din Germania, de la care am avut posibilitatea să învăț foarte multe.

M.R.: Cum alegeți proiectele la care lucrați și ce teme vă preocupă?
L.T.: Am fost mereu atrasă de teme sociale. Proiectele la care am lucrat, le-am ales din emoție. Trebuie să simt și să trăiesc impreună cu eroii mei prin ce trec ei. Dacă nu treci prin tine emoția lor nu știu dacă ai putea să o transmiți mai departe la fel de bine. Imi place să descopăr destine, să aflu povești adevărate ale oamenilor. Deși, uneori e foarte greu să faci astfel de filme. Oamenii nu sunt dispuși să își povestească viața.

M.R.: Cât de mult timp petreceți în dezvoltarea unui subiect și care sunt sursele de inspirație?
L.T.:Dezvoltarea unui subiect e de la caz la caz. Insă, mă strădui să mă încadrez ca perioadă de la dezvoltare și până la post-producție într-un an de zile. Nu am avut, deocamdată, un proiect care să dureze mai mult de atât. Iar sursele de inspirație sunt oamenii pe care îi intâlnesc. Uneori găsesc și prin presă subiecte sociale bune care merită să le dezvolți. De exemplu, în cazul documentarului Maluri, pe lângă ceea ce aflasem eu prin vizitele mele ca jurnalist, am găsit și alte articole scrise despre aceste sate. Și m-a ajutat mult să aflu povestea barcagiului, nenea Sașa, dintr-un articol din presă.

M.R.: Ce proiect nou pregătiți?
L.T.: În acest moment lucrez la un film documentar care ține tot de Transnistria. E un film despre copiii care învață in scolile cu predare în limba română. Iar una din aceste școli este nevoită să facă naveta în fiecare zi într-un sat din Republica Moldova ca să poată invăța după programul școlar de la Chișinău. Căci cele din Transnistria au un program scolar rămas în bună parte, încă de pe timpul sovietic. Un program care e doar pentru școlile cu predare în limba română cu alfabet chirilic. De aceea, zilnic 220 de copii din diferite sate din Transnistria trec așa zisa vamă transnistreană ca să ajungă la școală. Povestea asta mi se pare incredibilă.

M.R.: Ce valoare umană considerați a fi cea mai de preț pentru un autor de film documentar?
L.T.: Cea mai mare valoare umană, nu doar pentru un autor de documentare, este să rămână OM in orice circumstanță. Să fie corect și cu bun simț.

M.R.: De ce să iubim filmul documentar?
L.T.: Fimele documentare sunt asemeni cărților de istorie, biografii, sunt povești reale. Cred că anume documentarele te pot ajuta să înțelegi mai bine problemele sociale și nu doar.