Futurismul a fost o mișcare artistică ce s-a născut la începutul secolului XX în Italia și care s-a extins apoi prin reprezentanți și în alte țări. Momentul ce a marcat debutul mișcării a fost încadrat unei perioade aflată într-o continuă modernizare și dezvoltare tehnologică, cunoscută printr-o evoluție a societății care lansa la rândul său un nou spirit tânăr ce își propunea schimbarea felului de a înțelege lumea în care trăim. În mișcarea futuristă s-au înscris pictori, sculptori, muzicieni, scriitori, arhitecți, fotografi și designeri care au promovat și celebrat procesul industrializării și mecanizării, energia, puterea și dinamismul vieții moderne din acele timpuri. Acest curent artistic a avut la baza sa ideile din Manifesto futurista redactat de poetul Filippo Tommaso Marinetti și publicat la Paris în februarie 1909, în cotidianul Le Figaro. Marinetti susținea faptul că epoca modernă se confrunta cu o nouă formă de frumusețe – frumusețea vitezei. Futurismul presupunea o dinamică continuă a liniei și a planurilor și, încă prin cuvintele manifestului său, instiga la violență, la revoltă și la elogierea războiului.

Futurismul s-a identificat ca fiind un curent artistic masculin, care denigra imaginea femeii. Pentru acești artiști, femeia era asociată cu tandrețea, slăbiciunea, tradiția, concepte pe care ei le detestau și încercau să le demonteze. Discursul futurist s-a dovedit a fi unul dintre cele mai misogine din istorie. Cu toate acestea, femeilor nu li s-a interzis să creeze opere în spiritul și în estetica futuristă, iar câteva femei artist s-au dovedit a fi reprezentante ale curentului recunoscute și apreciate la nivel internațional. Ele au expus și lucrat alături de futuriști, contribuind la evoluția, la diversitatea și complexitatea curentului. Reprezentantele futursimului erau asertive, nu îmbrățișau instituția căsătoriei și erau determinate să-și croiască propriul drum în viață (Susie Hodge, The Short Story of Women Artists, Laurence King Publishing, London, 2020, p. 24). Artistele au elaborat o interpretare feminină a curentului, dorindu-și să demonstreze prin exemplul propriului parcurs, modelul femeii moderne: liberă și activă, capabilă să chestioneze dur regulile societății patriarhale și să participe în mod egal la avântul tehnologic al unei societăți îndreptate spre un viitor promițător și glorios.

Drintre cele mai importante artiste și scriitoare care au îmbogățit futurismul prin opera și prin ideile lor, îmi propun să amintesc și să detaliez parcursul activistei Valentine de Saint-Point, a artistelor ce au pus bazele stilisticei de aeropittura – Benedetta Cappa și Marisa Mori, și pionierelor în inovația adusă dansului și fotografiei – Giannina Censi și respectiv, Wanda Wulz.

Valentine de Saint-Point a fost o scriitoare și critic artistic de origine franceză care prin ideile și prin implicarea sa, a avut un impact asupra curentului futurist și a deschis poarta pentru viitoarele artiste care au văzut și interpretat futurismul așa cum și-au dorit, contribuind mai ales la a doua etapă a curentului. Valentine de Saint-Pont a redactat și publicat Manifesto della Donna Futurista în 1912, ca reacție la misoginismul tranșant expus anterior de Marinetti. Ideile principale din manifest susțin egalitatea de gen și consolidarea unei poziții a femeii în societatea modernă. Valentine de Saint-Point a pus bazele unei femei futuriste care primea avatarul de femeie războinică, avatar ce venea în opoziție cu sensibilitatea și cu percepția convențională asupra feminității. Valentine a desemnat termenul de  Überwoman (supra-femeie), în opoziție cu noțiunea elaborată de Nietzsche – Übermensch (supra-bărbat). Al doilea său manifest – Manifesto Futurista della Lussuria (1913, a se vedea fig. 1) pune femeia în centrul dezbaterilor futuriste legate de dezvoltare și emanciparea societății. Valentine de Saint-Point evidențiază faptul că un segment din populație, reprezentat în acest caz de femei, nu poate să se afle pe o poziție inferioară în contextul avântului societății către modernizare, ci ar trebui incluse în orice formă de mișcare socială, tehnologică și artistică, desființând iererhiile vechi ce au la bază diferența de gen. Valentine de Saint-Point nu s-a asociat cu mișcarea futuristă deși contribuția sa în evoluția curentului este esențială, deschizând prin manifestele sale oportunitatea dezvoltării unui spațiu la feminin în futurism.

Benedetta Cappa Marinetti s-a numărat printre cei mai importanți artiști ai mișcării futuriste și printre puținele femei afiliate acestei mișcări. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Benedetta Cappa a lucrat la o școală primară pentru copii defavorizați și a dezvoltat un interes pentru practicile educaționale ale Mariei Montessori, care considera că învățarea este o experință în principal senzorială. Interesul Benedettei pentru explorarea tactilă a continuat de-a lungul pregătirei sale și urma să facă parte din concepția sa cu privire la ideologia și estetica futuristă (Flavia Frigeri, Women artists, col. Art Essentials, ed. Thames & Hudson, London, 2019, p.69). Futuriștii au fost interesați să implice toate simțurile în explorarea și crearea operei lor. Benedetta Cappa a început să picteze sub îndrumarea artistului Giacomo Balla, care i-a fost mentor și prieten, iar în anii săi de studiu asupra mișcării futuriste italiene, l-a cunoscut pe fondatorul acesteia – Filippo Tommaso Marinetti. Aceștia au legat o prietenie bazată pe interese artistice comune, iar în 1923 s-au căsătorit. Împreună cu soțul ei, Benedetta a creat o serie de lucrări, din care face parte și opera intitulată Sudan-Parigi (1920, a se vedea fig.2 ), gândită în spiritul experienței senzoriale și pe care artiștii au creat-o pentru a fi mai degrabă atinsă, decât privită.

Influența artistului Giacomo Balla, ale căriu lucrări redau mișcarea, dinamismul și jocul luminii, a fost esențială în dezvoltarea stilului artistic al Benedettei. Cappa a preluat tematica și stilul profesorului său, alegând să reprezinte dinamica obiectelor și impactul acestora asupra mediului în care se află. Benedetta Cappa, precum și alte artiste, s-a integrat celei de-a doua etape a mișcării futuriste. Această perioadă a durat până spre începutul anilor ‘40 și s-a conturat prin aspirația artiștilor de a reda zborul și dezvoltarea transportului aerian. Benedetta Cappa a jucat un rol esențial în această etapă, prin poemele și operele sale artistice. Ea a pus bazele unui nou stil, numit aeropittura prin care a încercat să îmbine vizual măreția altitudinii la care poate ajunge un avion în zbor, precum și efectele de perspectivă date de peisajul ce rămâne în urma. În 1929 Benedetta Cappa Marinetti a fost singura femeie, care alături de opt bărbați reprezentanți ai futurismului, au redactat împreună Manifesto dell aeropittura futurista, un text care încuraja artistul și privitorul modern să uite de constrângerile pământene și să îmbrățișeze o estetică a mediului aerian și a dezvoltărilor tehnologiei aeriene. Unul dintre cele mai semnificative exemple ale acestui stil de pictură utilizat de Cappa se află la Sediul Poștal Central din Palermo, Sicilia. Palatul și interioarele reprezintă opera arhitectului Angelo Mazzoni, însă în sala de conferințe, se află seria Benedettei Cappa, intitulată Sintesi delle Comunicazioni. Această serie este compusă din cinci muraluri de mari dimensiuni care au ca temă centrală căile de comunicații moderne. Mișcarea și dinamismul sunt trăsăturile care ies în evidență și care caracterizează toate operele. Panelul Sintesi delle comunicazioni aeree (1933-1934, a se vedea fig. 3) reprezintă o celebrare a zborului. Celelalte patru paneluri înfățișează o navă industrială, o antenă înălțându-se, o autostradă impozantă și o serie de unde radio care se revarsă peste un peisaj modern. Aceste tablouri prezintă o schemă cromatică comună, ce abundă în tonuri pastelate și în nuanțele de albastru și se citesc ca o trecere către o nouă lume dominată de tehnologie și modernizare continuă. Ele au fost gândite să facă parte din ansamblul Palatului Poștei, dând impresia unei imagini panoramice și contribuind la crearea unui spațiu care să devină în sine o operă de artă futuristă (a se vedea fig. 4 din anexă).

Benedetta a participat constant la Bienala de la Veneția și a fost prima femeie care a avut o operă de-a sa ilustrată în catalogul bienalei. Deși Benedetta Cappa s-a alăturat cercului futuriștilor și a fost inspirată de estetica și ideile lor, ea nu a acceptat să fie numită reprezentantă. În corespondența sa îi scria lui Marinetti : „Sunt prea liberă și rebelă și nu-mi doresc să fiu restricționată în interiorul unui curent. Vreau să fiu doar eu și arta mea”. Opera artistică vastă a Benedettei a fost plasată în plan secund, din cauza relației ei personale cu Marinetti și prin dedicația sa pentru lucrările lui, de care s-a ocupat și pe care le-a catalogat cu atenție după moartea acestuia. De curând, propria ei operă a fost redescoperită și revalorificată pe plan modial. Curentul futurist a reintrat în atenția publicului din anii ’80, iar în anul 1998 în Minneapolis SUA, s-a organizat cea mai importantă expoziție retrospectivă a Benedettei Cappa. Cu toate acestea, probabil cea mai impresionantă apariție a lucrărilor Benedettei a fost în cadrul expoziției dedicată futurismului a Muzeului Guggenheim din New York. Expoziția a avut loc în 2014 și a fost cea mai cuprinzătoare retrospectivă a futurismului italian prezentând 80 de artiști și 360 de lucrări, iar Benedetta a fost cea mai bine reprezentată dintre toate cele nouă artiste prezente. Cele cinci muraluri ale Benedettei din seria Sintesi delle Comunicazioni au fost expuse pentru prima dată în afara Siciliei, închizând impozant această expoziție de o anvergură impresionantă (a se vedea fig. 5).

O altă reprezentantă respectată a mișcării futuriste și a stilului pictural de artă derivată din aviație a fost pictorița florentină Marisa Mori. Aceasta se înrudea pe linie directă cu foarte cunoscutul sculptor renascentist Lorenzo Bernini. Marisa Mori și-a început educația artistică în Turin, sub îndrumarea pictorului modernist Felice Casorati. Debutul său tematic și stilistic consta în peisaje urbane și marine în maniera realismului magic, însă spre sfărșitul anilor ‘20, Marisa Mori s-a afiliat curentului futurist și mai ales a îmbrățișat stilistica aeropittura, în urma experienței alături de Marinetti a unui zbor cu aeroplanul. Marisa a fost singura femeie care a contribuit la culegerea de eseuri The Futurist Cookbook (1932) și s-a bucurat de expoziții independente la galerii și târguri de artă din Roma. De asemenea lucrările sale au apărut la expoziții din Paris și din New York. La sfârșitul anilor ‘30 Marinetti și futuriștii au ales să adopte politicile fasciste care veneau să constrângă femeia și să distrugă ceea ce artistele precum Marisa Mori au încercat să construiască printr-un spațiu de liberă-exprimare. În acest context, pictorița a ales să se separe de noua formă pe care o căpăta curentului futurist, iar în revolta sa față de acele vremuri s-a dedicat exclusiv artei și a întreprins incursiuni aviatice cu biplanul. Avântul său demonstra imposibilitatea unui sistem opresiv de a înlănțui un spirit feminin liber. În lucrările sale, viziunea Marisei Mori se poziționează pe axa futuristă a dezvoltării și a dinamicii evenimentelor, însă nu s-a supus propagandei misogine fasciste, ci a exprimat sincer experiența femeii și a maternității. Lucrarea sa l’Ebbrezza Fisica della Maternita (1936, a se vedea fig. 6) reprezintă una dintre odele cele mai dramatice și mai ironice ale (pro)creației feminine și subliniază importanța operei Marisei Mori în interiorul culturii acelei perioade.

Extazul futurist pentru procesele mecanice, precum și implicarea femeilor în curent s-au reflectat și dincolo de pictură, într-un alt mediu al performativității artistice: dansul. Experimentele artistei Giannina Censi aveau la bază dorința și curiozitatea de a întrece limita dintre om și mașină și prefigurează devenirea și definirea cyborgului. Giannina Censi s-a născut la Milan și s-a format la Teatrul La Scala, dar și la Paris, unde a urmat cursuri de dans indian și spaniol, extinzându-și repretoriul precum și mobilitatea corpului său. Inovația adusă de Censi s-a conturat în jurul mișcării de „metalizare” a dansului, reinventând acest mediu artistic pentru o audiență futuristă și integrându-se în a doua etapă a curentului. Încă de la primul său performance Simultanina (1931), dansatoarea a deprins mișcări geometrice și un anumit tremur al corpului care au oferit o elasticitate aparte a dansului. În celebrul său performance Danza aerofuturista (1931), corpul său se contorsionează și se arcuiește în față și în spate, mimând o mișcare mecanică (a se vedea fig. 7). Giannina Censi susținea că ritmul mișcării corpului său trebuie să imite zborul unui avion, să dea impresia tremurului aripilor și ale să comunice principiile aerodinamicii. Prin intermediul dansului, Censi a adus în fața publicului relația între uman și non-uman, un subiect explorat des în curentul futurist. Costumul său care se inpira din uniforma unui pilot a întărit apariția sa celestă de jumătate femeie-jumătate mașină. Uneori se oprea și rămânea în poziții sculpturale, evidențiind un ideal atletic futurist. În alte experimente, intitulate Tereodanze, Censi improviza mișcări având pe fundal tablouri ale futuriștilor, pentru a oferi un spectacol imersiv în mediul artistic de inspirație aviatică (Stefano Mudu, „Seduction of the Cyborg: Giannina Censi”)

Pe lângă dans, fotografia a reprezentat o altă formă artistică care era într-o continuă dezvoltare și care se afla în strânsă legătură cu noile tehnologii și experimente. În cadrul mișcării futuriste, mediul fotografic s-a bucurat de un interes sporit acordat fotomotajului, având-o ca reprezentantă principală pe Wanda Wulz. Wanda Wulz provenea dintr-o familie de fotografi din Trieste. După moartea tatălui ei, Wanda și sora ei Marion i-au moștenit studioul fotografic și au început să experimenteze cu lumina, cu dinamica și mișcarea cadrului fotografic, cu blurajul și cu montajul, care se transformaseră din erori de evitat în noi modele și medii de explorare a creativității.

În 1930, șase dintre lucrările ei erau expuse la Roma în cadrul unei expoziții dedicate, însă opera care a făcut-o celebră a fost fotografia Io + Gatto (1932, a se vedea fig. 8). Wanda Wulz a făcut un avatar din pisica sa Pippo. Inițial își fotografiase portretul purtând o haină de blană și poziționându-se cu atenție în dreptul obiectivului, urmând să facă o fotografie capului pisicii Pippo. Apoi a imprimat ambele negative pe hârtie fotografică, iar rezultatul a fost unul dintre cele mai bine executate fotomontaje ale fotografiei pre-digitale. Inspirată de întâlnirea cu Marinetti, Wanda Wulz s-a gândit să-l folosească pe Pippo ca un instrument futurist, susținând prin experimentul său principiile schimbării și ale metamorfozei. Așa cum pictorii italieni ai futurismului au redat în lucrări relația lor cu subiectele reprezentate, așa și Wulz și-a dorit să exploreze noțiunea relației sale cu Pippo, rezultând o imagine emblematică pentru curent. Însă Wanda Wulz, precum și alte reprezentante artiste, s-a distanțat complet de futurism atunci când Marinetti a început să susțină violența fascismului spre finalul anilor ‘30. Wanda Wulz și sora sa Marion au continuat parcursul lor artistic în mod independent, până în 1981, când au donat întreaga lor arhivă de fotografii Muzeului Național de Fotografie din Florența.

Prin tehnica fotodinamismului din Io + Gatto, Wanda Wulz a redat o îmbinare a identităților care, în acele timpuri, putea avea loc în vise sau în imaginația oamenilor. Însă ea a reușit să preconizeze o nouă invenție a epocii contemporane: internetul, care astăzi este un mediu ce permite asumarea oricărei indentități, care conduce la crearea unor personaje fantastice ale culturii pop precum Catwoman (Femeia Pisică) și care au la bază un imaginar ce-și are originile în primele invenții ale avantgardelor modernității. Mulți critici din acea vreme au înțeles intențiile experimentului artistei: Matthew S. Witkovsky, curator la Institutul de Artă din Chicago a simțit metafora feministă din lucrarea Wandei Wulz și a susținut faptul că aceasta și-a dorit să contopească la nivel retoric identitatea personală și cea profesională a noii femei moderne. Alți critici au apreciat provocarea pe care a lansat-o Wulz prin deconstruirea concepției convenționale a feminității, asociind-o atât cu caracteristicile blânde ale unei feline, cât și cu ferocitatea sa.

Toate femeile mișcării futuriste au dorit să exprime prin arta lor această deconstrucție a sensului tradițional al feminității. Ele au reușit să-și creeze un spațiu de creație al lor, separat de cel al bărbaților, prin care să-și demonstreze talentul și să-și releve identitatea artistică. Benedetta Cappa afirma că: „sufletul feminin este sursa expresiei sale artistice… fără a copia experiențele vreunui bărbat”. Pentru a celebra femeia futurist, Muzeul MAN (Museo d’Arte Provincia di Nuoro) din Sardinia a organizat în 2018 o expoziție dedicate futuristelor italiene, intitulată: Flight and Light: The Women Futurists. 1912-1944. Această expoziție și-a propus să aducă o nouă lumina asupra operelor și ariilor de creație ale femeilor din mișcarea futuristă ca nevoie de exprimare și ca răspuns la reprezentarea majoritar masculină din artă, dar și la misoginismul care a persistat în futurism.

Bibliografie și sitografie:

Baranello Adriana, „Marisa Mori, în Italian Art Society”, https://www.italianartsociety.org/2016/03/florentine-artist-marisa-mori-was-born-9-march-1900-to-mario-lurini-and-edmea-bernini-a-direct-descendant-of-the-celebrate-renaissance-sculptor-gian-lorenzo-bernini/, accesat la 11 iunie 2022.

Enciclopedia Wikipedia, Benedetta Cappa, https://en.wikipedia.org/wiki/Benedetta_Cappa, accesat la 11 iunie 2022.

Enciclopedia Wikipedia, Valentine de Saint-Point,

https://en.wikipedia.org/wiki/Valentine_de_Saint-Point, accesat la 11 iunie 2022

Frigeri Flavia, Women artists, col. Art Essentials, ed. Thames & Hudson, London, 2019.

Genç Selin, „Celebrating the feminists of the Futurist movement”, în The Gallyry, 9 august 2020, Celebrating the feminists of the Futurist movement (thegallyry.com), accesat la 11 iunie 2022.

Guggenheim museum: Italian Futurism, 1909–1944: Reconstructing the Universe, https://www.guggenheim.org/exhibition/italian-futurism-1909-1944-reconstructing-the-universe, accesat la 11 iunie 2022.

Hansford Dave, „Few have heard of Wanda Wulz, but DC Comics and Andrew Lloyd Webber owe her big”, în New Zeeland Geographic, https://www.nzgeo.com/photography/shape-shifter/, accesat la 11 iunie 2022.

Hawlin Thea, „Five Female Futurists Who Thrived During Art’s Most Misogynistic Movement”, în AnOther Magazine, 16 mai 2018, Five Female Futurists Who Thrived During Art’s Most Misogynistic Movement | AnOther (anothermag.com), accesat la 11 iunie 2022.

Hodge Susie, The Short Story of Women Artists, Laurence King Publishing, London, 2020.

Lyndesy Jenkins, „Marisa Mori and the Futurists – Jennifer S. Griffiths”, în Women’s History Network, 17 ianuarie 2022, Marisa Mori and the Futurists – Jennifer S. Griffiths – Women’s History Network (womenshistorynetwork.org), accesat la 11 iunie 2022.

Lista Giovanni, Le Futurisme, ed. Pierre Terrail, Paris, 2001.