Dacă în genericul de început ni s-au promis lincși și păduri virgine, nu primim de fapt mai mult decît maidanezi pe DN pe Valea Prahovei și, din păcate, dansuri indiene din buric pe Rapsodia Română de Enescu
Combinație greu de egalat, filmul aduce mai degrabă a îmbinare nefericită între Dacii liberi (în special prima parte), România neîmblânzită (într-o copie complet nereușită) și material promoțional pentru Electric Castle. Dacă inițial atmosfera e mai degrabă mistică, cu imagini din natură (deloc virgine – în majoritatea cadrelor apar peisaje montane sau păduri unde există drumuri, case sau diverse amprente ale ființei umane). De fapt, ideea de natură așa cum a fost ea lăsată de la Dumnezeu nu există în niciun fel în film.
După un preludiu misticoid în sens larg, brusc atmosfera virează către mistica religioasă; se renunță la muzica electro și ajungem la o corală feminină peste imagini cu mănăstiri & biserici, cadre care duc filmul spre un mix de chestii turistice, dar într-un sens foarte mainstream și prea puțin valoros ca operă de cinema. Avem Sfinxul din Bucegi, mocănița din Maramureș (care poluează și astăzi așa cum o făcea acum 100 ani) etc, ori lucrurile astea puse la un loc nu prea au sens, nu converg deloc. Pare genul ăla de “film de centenar” în sens peiorativ.
Iar în final documentarul nu se duce nicăieri. După Moby, corale religioase și Rapsodia Română, ajungem într-un cadru cu o cale ferată abandonată, frumos cotropită de natură, unde o orfelină nudă se plimbă de-alungul liniei de tren. Genul ăsta de fantezii nature porn sînt greu de privit altfel decît niște glume nereușite, de un umor totuși involuntar grozav. E greu de spus care a fost de fapt miza acestei producții: poate că într-adevăr realizatorii își doreau să prezinte frumusețile naturii din România și locuri mișto de vizitat dar, să fim serioși, e o granița fină între un film turistic, un lung videoclip muzical de 45 minute și un kitch odios.
Nu știu cum ar fi putut fi salvat acest film, pentru că pare să aibă un montaj realizat pe muzică, deci să fi stat la bază o anumită selecție de bucăți muzicale (la un moment dat în Rapsodia Română există un climax componistic, iar noi vedem pe ecran o tăietură de montaj extrem de urîtă, un zoom de-a dreptul barbar, care ne duce în mijlocul naturii “pristine” plină de corturi). Dacă ideea era să promovezi turismul în natură cred că rezultatul e mai degrabă defavorabil – ne puteam aștepta ca la un moment dat să apară chiar și niște niște grătare, la cum decurge flow-ul imaginiativ al filmului. Și totuși care e ideea? Ce se întîmplă în acest film? Ce treaba are Waha Festival cu Sfinxul din Bucegi? Cred că realizatorilor le lipsește un plan clar, o strategie, niște scopuri, niște obiective care sînt totuși necesare, indiferent de cît de “eseistic” ți-ai dori să iasă proiectul. Nu poți să filmezi cadre în neștire și apoi să le lipești pur și simplu. Virgo durează 45 minute, dar ar fi putut foarte bine să nu aibă niciunul.
