Ne temem de taxidermişti, această specie frisonantă de croitori de cadavre: trăiesc în magherniţe întunecate şi insalubre, ca desprinse dintr-o nuvelă de Edgar Allan Poe, alături de păsări împăiate, cu ciocuri ameninţătoare şi de jderi cu ochi sticloşi, la fel de morţi ca şi ai lor. Sunt extrem de ciudaţi, dacă nu chiar psihopaţi, o ştim bine din filme şi acestea profund defecte – Psycho şi Taxidermia sunt doar două dintre ele. Uneori, această prejudecata pop-culturală ne este pusă la test, mai ales când ne plimbăm prin încăperile muzeelor de ştinţele naturii – printre care şi mereu popularul Antipa. Munca lor nu ne mai pare obscură şi morbidă, ci educaţională.
Dar dacă mai aveaţi astfel de idei preconcepute, documentarul Stuffed le demolează complet. Ba chiar transformă această meserie într-una cool şi aspiraţională. Nu, nu glumesc deloc. Taxidermia de azi e o afacere în continuă schimbare şi creştere, dominată de hipsteri şi de femei ce par, mai degrabă, ca aparţinând unei trupe rock dată naibii şi nu unui beci prost luminat. Şi face asta, în primul rând, prin imagine: suntem la ani lumină de clarobscurul gotic-expresionist sau de alb-negrul opresant al lui Hitchcock. Multe din cadrele cu specimenele împăiate – de la pantere maiestuoase, ţestoase gigantice, elefanţi imperiali, la păsări flamboiante şi rare-, par desprinse din cele mai extravagante shooting-uri Vogue. Anna Wintour ar jubila.
Această eleganţă stilistică, această dominantă coloristică „vie” vrea să ne demonstreze că nu e vorba de un job lugubru şi respingător, ci de o artă. Taxidermiştii nu sunt ataşaţi de animalele moarte, ci de viaţă: vor să le prelungească existenţa.
Aşadar, Stuffed e o minune pentru ochi: luxuriant, fovist, rafinat, chiar dacă, la nivelul conţinutului, puţin cam lung şi repetitiv. Cunoaştem mulţi taxidermişti din lumea întreagă, din SUA, Olanda sau Africa de Sud şi descoperim un microunivers, un trib divers, unic, unde taxidermistul e şi sculptor, legist, biolog, pictor, savant, expert în habitat şi în comportamentul animal. O ocupaţie grea şi minuţioasă ce presupune dedicaţie completă şi multă pasiune, plus măcar câteva ţigle sărite de pe casă, o struţo-cămilă (deloc împăiată) între ştiinţă şi artă. Taxidermia modernă se revendică din epoca victoriană (unde, aflăm, pasiunea pentru păsările exotice prinse la pălărie a dus la vânarea şi extincţia câtorva specii) şi se plasează undeva între modă şi arta modernă, iar practicanţii săi contemporani forţează mereu graniţele creative. Şi, pentru că vorbim de un documentar american, nu putea să lipsească nici mesajul, în cazul de faţă cel eco: taxidermiştii iubesc animalele, le protejează, sunt conservaţionişti. La final, această meserie n-o să vă mai pară o bizarerie înfricoşătoare, ci o bizarerie admirabilă, practicată de artişti perfecţionişti cu care ţi-ar plăcea să fii prieten (chiar şi numai ca să primeşti cadouri nemaivăzute).
