3 ianuarie, început de an şi de probleme. De pildă în dimineaţa asta, în drum spre birou, am realizat că am uitat să-mi fac o listă de dorinţe pentru anul în curs. Trebuia gândită, scrisă din timp, semnată, parafată…ascunsă bine de ochii vultureşti ai celor din casă…aşa se face, nu? Ei bine, pur şi simplu am uitat de ea. Era cât p-aci să uit, în noaptea de Revelion, şi de dorinţa de la miezul nopţii, în condiţiile în care stăteam cu ochii pe cer după comete şi stele colorate. Important e că, de bine de rău, în ciuda marilor gânditori politici ai acestei ţări, am început anul cu niscaiva bani în buzunar (la propriu) şi cu rata la bancă plătită în avans, pe două luni. şi mai bine e că, în noaptea de Revelion, am mâncat peşte, cică e bine să fii ca peştele în cursul anului, plus că solzii înseamnă bani aşa că…e foarte bine.

Să revenim însă la marea absentă a începutului de an, lista de dorinţe. Promisiuni pe care rareori catadicsim să le şi ţinem. Cred că momentul în care ne regăsim în faţa unei foi albe, sau a monitorului, este de fapt cel mai important. Pentru că spaţiul alb din faţa noastră are semnificaţia unor infinite posibilităţi, pentru că ne creează impresia că o putem lua de la capăt la începutul oricărui an, cu şanse mari de izbândă şi indiferent de realismul dorinţelor puse. Pentru că finalul de an este perioada în care facem bilanţul eşecurilor şi al reuşitelor, şi pentru că este în firea noastră să fim perfecţionişti, mai buni anul viitor decât anul acesta. Listele de dorinţe nu înseamnă nimic altceva decât dorinţa noastră repetată de a fi mândri de noi înşine.

Cel puţin la fel de important ca realizarea listei este conştientizarea faptului că acele dorinţe nu se vor împlini de la sine putere. Este nevoie de efort, de încredere, da, şi de speranţă. Trebuie să ne cunoaştem suficient de bine pentru a şti cât de mult putem cere de la noi, şi până unde putem merge.

Listele de dorinţe de la începutul anului mai spune ceva despre noi înşine: că suntem organizaţi, sau cel puţin că dorim să devenim organizaţi. Că suntem în stare să ne punem visele în ordine. Că avem un ţel bine conturat pentru anul care abia a început şi că suntem în stare să îl atingem. Că gândim pe termen mediu (cel puţin) şi că suntem cu picioarele pe pământ fiindcă nu ne dorim luna de pe cer (ne mulţumim să nu mai fumăm, să nu mai bem sucuri acidulate, să facem mai mult sport, sau să nu mai luăm masa la fast food. şi mai înseamnă ceva. Că suntem răbdători cu dorinţele noastre, şi prin urmare cu noi înşine. Evident, la finalul anului următor vom fi mai în măsură să facem o analiză SWOT, cu accentul pus mai ales pe punctele noastre slabe.

Aşadar am făcut foarte rău că nu am realizat această listă la finalul anului trecut. M-am pomenit în 2011 fără dorinţe, fără un orizont de aşteptare, fără un scop în viaţă şi fără oportunitatea de a-mi trage o scărmăneală în decembrie 2011, pentru multitudinea de minusuri consemnate în catastif. Dar nu e timpul trecut, chiar acum mă pun pe scris. O listă în variantă electronică este chiar mai bună decât una pe hârtie. şi în decembrie vă spun dacă m-a vizitat Moş Nicolae cu nuieluşe, sau Moş Crăciun cu sacul plin.

La mulţi ani! Fie să atingeţi, în 2011, cu vârful degetelor steaua visată. Să vă fie bine vouă, şi celor dragi.