Produs de Oficiul Național de Turism, filmul prezintă capitala românească, cu monumentele, bulevardele și viața sa culturală și socială. Vederile frumoase ale clădirilor și parcurilor sunt contrastate de fotografii ale clădirilor vechi din orașul patriarhal. O prezentare care nu a fost apreciată de toată lumea …

„Un film de suflet. Efectiv, regizorul filma Capitala ca pe o ființă iubită: clădiri foarte bine cunoscute bucureștenilor (unele azi dispărute) – Ateneul Român, Sala Dalles, blocul Scala, blocul Aro, colțul străzii Wilson – sunt «stâlpii de susținere » ai unui univers citadin care provoacă azi, vrând-nevrând, surâsuri nostalgice: trăsurile cu muscali țepeni, florăresele rătăcite printre coșuri de trandafiri și crizanteme, oltenii cu cobilițe, lustragiii aflați la tot pasul, forfota Lipscanilor, vitrinele Căii Victoriei, reclamele de pe bulevardul cinematografelor, dantelăria bisericii Stavropoleos, tramvaiele cu platforme aerisite, cafeneaua Corso, cheiul Dâmboviței, flancat de tarabe, Edenul Cișmigiului, fântâna Mioriței și, dincolo de toți și de toate, contrastele, ca un leit-motiv al discrepanțelor social-politice ale epocii”, Călin Căliman.

După documentarul „România” (1934), a urmat „Colţuri de România” (1936), film distins la Expoziţia Universală de la Paris din 1937 cu Premiul I. A continuat cu „Bucureşti, oraşul contrastelor” (1936) şi „Ţara Moţilor” (1938, considerat marele moment cinematografic interbelic), acesta fiind premiat la Festivalul de la Veneţia, un an mai târziu.

Ecaterina Oproiu, scrie despre „Paul Călinescu, împreună cu Jean Georgescu și Jean Mihail au format un triumvirat (pentru cinematograful nostru) istoric. Ei au fost punctul de plecare al noii noastre cinematografii. Ei sunt principalii depozitari ai secretelor unei bresle urmărite de neșansă, dar niciodată resemnată.”