“Inamicul” e la poartă: inteligența artificială amenință (sau promite) să cutremure din temelii lumea cinematografică. Revoluția e abia la început și nimeni nu știe încă unde va duce. Nici măcar Chat GPT.

Ce-ar fi eroii fără vrăjmași? Dependent de conflict și de dramă, cinema-ul pune pe piedestal eroii, însă iubește pătimaș personajele negative titanice. Fie ele și non-umane. Gândiți-vă la câte filme și seriale s-au făcut despre tehnologia scăpată de sub control, despre mijloace high-tech de distrugere în masă aflate în posesia unui individ malefic sau despre roboții care se cred Dumnezei.

Pe tema asta, scenariile sumbre sunt cu mult mai numeroase decât cele în care progresul tehnologic face lumea mai bună. E greu de negat factorul de entertainment al Armagedonului, așa că Hollywood-ul a adoptat o perspectivă catastrofistă și în ceea ce privește inteligența artificială. Cumva straniu dacă ne gândim cât de mult datorează acest mediu avansului tehnologic.

Încă de la primele încercări, regizorii au vrut să uluiască publicul cu efecte speciale. În 1895, în timp ce filma o reconstituire a decapitării Mariei, regina Scoției, regizorul Alfred Clark a instruit un actor să se apropie de butuc în costumul Mariei. În timp ce călăul ducea toporul deasupra capului, Clark a oprit camera, i-a pus pe toți actorii să se oprească și l-a rugat pe cel care o interpreta pe Maria să părăsească platoul. A plasat apoi un manechin în locul actorului, a reluat filmările și a permis călăului să taie capul manechinului. Asemenea tehnici analogice, mai mult sau mai puțin ingenioase, vor domina producția de trucaje timp de decenii.

Dar nu aduce anul ce aduce ceasul: inteligența artificială generativă (cea care nu doar analizează datele existente, ci creează conținut nou) a venit ca să bulverseze zeci de ani de avans molcom. Ca orice inovație monumentală,  are aspectul proverbialei săbii cu două tăișuri: aduce schimbări mari, și bune și rele, în fața cărora e inutil să opui rezistență. Și nu modifică doar tehnologia, ci și interacțiunea noastră cu ea. Distincția dintre ce e fals și adevărat e din ce în ce mai blurată, iar media socială a scurtat ciclul de atenție al tinerilor undeva pe la 9 secunde, făcându-l mai mic decât al peștilor (informație pe care am aflat-o la recenta conferință GoTech). Va fi cinematografia viitorului o stimulare continuă, cu foarte puțin conținut complex? Cum vor arăta mai exact filmele, nimeni nu știe. Seria aceasta de articole își propune, deocamdată, să analizeze prezentul: oportunitățile, capcanele, resursele pe care această schimbare de paradigmă ni le pune la dispoziție. Pentru că dincolo de scenariile distopice de tipul Odiseea Spațială 2001, industria de film, mereu în avangarda inovației tehnologice, adoptă din ce în ce mai mult inteligența artificială pentru a revoluționa producția, distribuția și marketingul filmelor.

De la analiza scenariului până la post producție, AI remodelează deja maniera în care filmele sunt realizate și consumate. Îngrijorările se învârt, în primul rând, în jurul pericolului înăbușirii  originalității și creativității. O industrie care se sprijină  prea mult pe algoritmi și pe decizii bazate pe date, ar putea duce la o narațiune formală și la o suprasaturație de conținut similar, spun unii. De parcă treaba asta nu s-ar întâmpla deja. Nu cumva Hollywood-ul și chiar întreaga cinematografie mondială e din ce în ce mai obosită și mai lipsită de imaginație? Poate că algoritmii și modelele lingvistice mari, cu capacitatea lor incredibilă de asimilare a enormei cantități de conținut existent, ar putea bricola un suflu proaspăt în acest peisaj tern. Nu cred că exagerez atunci când spun că și un robot ar putea fi mai inspirat ca automatele umane ce conduc industria cinematografică de azi. Iar marii regizori vor ști să se adapteze, ca mai întotdeauna, și să găsească un echilibru între specularea avantajelor AI și păstrarea viziunii lor creative unice.

Urmează: episodul 2, pre-producția.