Aceasta este doar una dintre întrebările la care nu ne gândim, dar răspunde fiecare cum poate, pentru că de vorbit este cel mai ușor și ne place să ne mișcam buzele emitând sunete.

La ce se referă ea? Hai sa spunem ca la R-e-s-p-e-c-t (vorba cântecului) și la tot ce decurge de aici: bun-simț, omenie, principii, maniere. Dar dacă bunul-simț e nativ, atunci fiecare după posibilități – nu ne băgăm, doar observăm și pe alocuri înjurăm – dar dacă manierele se învață și se absorb până când devin un Modus Vivendi!? în cazul ăsta nu înjurăm decât în gând.

Nu scuip, nu mănânc cu gura deschisă, nu râd zgomotos; așa ar suna câteva reguli.

O bună conduită în societate întotdeauna va pleca de la aceeași conduită în momentele de solitudine și abia de aici se face o departajarea. Da, pe acel englishman în New York nu-l avem noi în sânge.

Modus Vivendi sau încercare forțată de a fi cuviincios când ieși în lume?

Haideți să ne întoarcem cu 150 de ani. Pe timpurile acelea manierele existau în conștiința oamenilor și numai dacă ne uităm la modul lor de a dialoga observăm o grijă considerabilă în a alege cuvintele. Sunt răspunzători pentru ceea ce spun și nu de frica duelului (acum nu mai e cazul așa că putem înjura în voie), ci pentru că se respectă. Dacă mergem mai departe, observăm că respectul se maifestă în orice acțiune intreprinsă și se consideră o jignire orice dezicere de la o bună conduită; iar în aceste cazuri individul era considerat mitocan și exclus din grupul său.

Și asta nu se întampla doar în cazul persoanelor cu “sânge albastru”. Și cei cu sânge roșu erau vizați de o aceeași conduită, pentru că, respectul uman sau interuman, înca mai există.

Acum, sigur că nu visăm la feți-frumoși care să deschidă ușa sau să țină scaunul doamnelor, asta ca să nu facem referire la domnișoarele care se rușinează la auzul unor vorbe mai deocheate, ar fi o inocență din partea noastră. Ce bine ar fi dacă fiecare ar avea respect pentru propria-i persoană; asta ne-ar scuti de un desumflat de roți, de un scuipat în obraz s.a.m.d.

Din păcate am evoluat și nu ne mai permitem să ne gâdim la ce se cuvine să facem și cum anume ar trebui să ne comportam atunci când ieșim pe ușă.

Problema este urmatoareă: lipsa manierelor dezumanizează și doar un cataclism ar putea să ne mai aproprie de semenii noștri, dar din pacate, cataclismele sunt rare și din nou, regula se aplică doar în cazul anumitor popoare.

Ma deranjează când scuipi, când mă impingi cu coatele în autobuz, când înjuri zgomotos, când intri în fața mea, în timp ce eu aștept de 20 de minute la coadă. Și de asemenea, nu văd de ce, din cauza ta, sunt nevoită să mă mir atunci când un bărbat oferă locul unei femei, când cineva salută respectuos sau ridică obiectul căzut și i-l inapoiază persoanei care l-a scăpat în loc să treacă nepăsător sau să i-l fure… și lista e atât de lungă “că mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă”, vorba unui domn genial.

Slavă Domnului că aceste “deranjări și mirări” nu privesc o generalitate ACUM.

Dar dacă acum am călători în viitor mi-e groază să mă gandesc cine își face nevoile pe gardul cui, în văzul cui, cine pălmuiește pe cine, cine scuipă guma pe care calc eu. A, dar stați, asta se întamplă deja, chiar acum!

Și atunci unde vom ajunge în 10 ani? Dar în 20? Dar în …? Noroc că sfârșitul lumii e la anu’ și nu trebuie să ne facem griji. Și astfel, putem scuipa în continuare că nu se pune. Dar dacă sfarșitul lumii nu vine, atunci e de rău, pentru că vom merge noi dupa el, căci într-o societate fără prințipuri, va să zică, că nu le are, și dacă nu le are atunci ne-a luat dracu’ pe toți, iar omul de Neanderthal e undeva acolo și ne asteaptă să ne împrietenim că tot avem aceleași maniere.

Dar hai să încheiem într-o notă mai optimistă!

Manierele se pot deprinde. De la cine? De la păriniții care lucrează în două schimburi că să mă întrețină? De la televizorul plin de manele și de sâni dezgoliți? De la profesoarele cu salariul tăiat și răbdarea deasemenea ciuntită, sau de la prietenii ce gonesc pe maidane în căutare de noi aventuri? Nu. Răspuns incorect. Mut mascota și răspund din nou. Răspunsul e la noi și vine în continuarea întrebarii “cum mi-ar plăcea să fiu tratat”?

Deci, cheia e la noi!

Titlu radiodocumentrar