Poate cel mai important compozitor român modern s-a născut în 1927, în satul Arpășel, comuna Batăr. Tiberiu Olah sau Olah Tibor dacă preferați topica maghiară, a compus unele dintre cele mai epice, mai atmosferice și mai complexe coloane sonore românești, dar cariera lui nu s-a redus la cinema.
Grație originilor sale sănătoase, atât de apreciate de regimul comunist, a fost trimis la studii în Moscova. La conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski”, a învățat în special compoziția muzicii de film cu maeștri ca Alfred Schnittke sau Eduard Artemiev. Cu un an înaintea absolvirii, tânărul compozitor înregistrează primul său mare succes, primind Premiul Internaţional de Compoziţie la Festivalul Mondial al Tineretului din Bucureşti. Urmează multe alte recompense, printre care Premiul „George Enescu” al Academiei Române şi premiul Internaţional „Koussevitzky” al criticii de disc (1967), acordat lucrării „Coloana infinită”, prima piesă din ciclul „Brâncuşi”. În 1954 devine asistentul lui Alfred Mendelsohn la Conservatorul bucureștean, acolo a rămas un foarte apreciat profesor.
Prezentat de Virgil Aioanei
Cofinanțat de AFCN și MCIN