Caravana Docuart - Bucureşti - 15-16 iunie 2017

La 1 iulie 1914, Vasile Craiu devine sublocotenent și comandant de pluton la Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta”.

Pe 27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. Vasile Craiu este avansat la gradul de locotenent şi primeşte comanda Escadrilei Nieuport 10, care în ianuarie 1917 este aruncată în focul luptelor.

Craiu execută misiuni de vânătoare, recunoaştere, bombardament şi protecţia aparatelor de bombardament şi observație. E impulsiv și nebun de curajos: se aruncă în luptă directă, indiferent de câte avioane inamice îl vânează. Bravura sa îi aduce primele victorii. Este înaintat și devine comandantul escadrilei N. 10, parte a grupului 3 Aeronautic Galaţi.

În martie 1917, Vasile Craiu doboară primul său Fokker, în apropierea Galațiului. Aceasta a fost şi prima victorie, din cele câteva sute, a unui pilot de vânătoare român. Pe data de 15 iunie 1917, i se încredințează misiunea de a apăra un Farman 40, aparat de zbor pilotat de Nae Iliescu.

Prezentat de Virgil Aioanei

Cofinanțat de AFCN și MCIN

Titlu radiodocumentrar