GHID DOCUART FEST 2018 | 6-11 NOIEMBRIE

FILME

PROGRAM

BILETE

SPECIALE

LOCAȚII

Interviu cu Dragoș Lumpan, regizorul documentarului MATCHE. BERZEI – BUZEȘTI înscris în secțiunea competițională a Docuart Fest, ediția a 6-a.

– Felicitări pentru film și bine ai venit la Docuart. Știu că filmul a mai fost proiectat în București. Cam a câta proiecție este aceasta?
– Acum îmi aduc aminte că a fost proiectat anul trecut, la Festivalul UrbanEye, însă acum este într-o formă ceva mai bună, în sensul că sunetul este mai bun, iar în aproximativ o lună va avea o formă și mai bună la nivel vizual, fiind îmbunătățit puțin și la conținut. Deci cumva, în perioada următoare se va afla constant la stadiul de primă proiecție, pentru că vor fi versiuni ușor diferite.

– Ai anunțat acum că va exista și o platformă online, unde vor fi disponibile toate materialele. De ce ai ales să faci asta, crezi că este un subiect care necesită o privire mai largă asupra a ceea ce ai făcut tu?
– Nu neapărat, ba chiar aș putea spune că dimpotrivă. Mi se pare, cumva, un subiect foarte de nișă, în ciuda faptului că e vorba despre un cartier din centrul unui oraș cu aproximativ 2 milioane de oameni. Cu toate astea, mi se pare că e un subiect care n-ar interesa aproape pe nimeni niciodată. Am ales subiectul și pentru că locuiam relativ aproape în perioada respectivă și din ceea ce am crezut că o să fie o observare care va avea loc câteva luni, maximum un an, s-a transformat într-o observare de 6-7 ani. Am strâns destul de mult material, care acum s-ar putea să fie interesant pentru câțiva oameni, care, însă, nu au acces la el, fiind nevoie să mă cunoască pentru acest lucru, iar eu nu țin ca lumea să mă cunoască să poată vedea filmul, un interviu cu mine sau câteva dintre fotografiile pe care le-am făcut. Vreau să existe un acces liber, deschis și ușor la o informație pe care am obținut-o în aproape 7 ani.

– Să înțeleg că proiectul a plecat de la faptul că locuiai în zonă, dar era din start la latitudinea ta să faci un documentar?
– Categoric nu. Multă vreme nu mi-a fost foarte clar ce e cu materialul ăsta, totul ținând doar de felul meu de a observa schimbările din zona respectivă, iar în momentul în care m-am gândit la un eventual documentar, răspunsul a fost, mai degrabă: “nu, n-ai cu ce”. Chiar dacă ai materialul gata filmat, pentru un documentar îți mai trebuie o sumă care nu e chiar mică pentru postproducție. Eu nu aveam acei bani care ar fi făcut acest lucru posibil, așa că a fost nevoie de o perioadă de așteptare  să reușesc să fac și să montez un film. Clarificarea lui ca a fi un documentar real a început destul de târziu, anul trecut în 2016.

– Cumva, filmul folosește materialele de arhivă sau materialele filmate chiar în timpul procesului de reorganizare urbană care privesc la ce s-a întâmplat acolo. Perspectiva asta a dus la ideea că poți face un documentar legat sau în ce moment ți-ai dat seama că toată povestea asta chiar poate duce la crearea unuia?
– Având în vedere faptul că orice dezastru este fotogenic, sună cinic, știu asta, dar asta este realitatea, bănuiala mea era că există potențialul unui documentar. Momentul în care am fost sigur de lucrul ăsta a fost când am fost ajutat de cei de la Pro Patrimonio să găsesc prima finanțare pentru postproducție. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că pot să fac ceva cu acele imagini de arhivă, urmând apoi să fac și interviurile. Dacă pentru schimbările din zonă trebuia să fac atunci niște time-lapse-uri, fiindcă acelea nu puțeau fi amânate, în ceea ce privește interviurile, ar fi fost straniu să mă duc la cineva să spun că am nevoie să fac asta, dar că nu sunt convins la ce și când anume îl voi folosi și de aceea, la acestea am lucrat în calupul 2015-2016.

– Cum ai reușit să filmezi toate secvențele cu demolări? Din sesiunea de Q&A, am înțeles că te-ai dus în casele oamenilor care stăteau în zonă și ai pus un aparat. Cum a funcționat totul?
– A fost cam singura soluție pe care eu am găsit-o pentru lucrurile care se întâmplau în zona respectivă, adică niciodată nu era anunțat nimic. Nu ai fi putut ști niciodată când și dacă acea casă va fi dărâmată, dacă va fi dărâmată ziua sau noaptea, în timpul săptămânii sau în weekend. Habar nu am în funcție de ce, dar toate lucrurile astea variau și atunci, una dintre metodele de observare a ceea se se întâmpla acolo a fost să pun cât mai multe aparate de fotografiat în diverse case ale unor oameni care au fost extraordinari și m-au lăsat. Puneam aparatele undeva lângă casă, pe pervaz, în pod, fiindcă acestea trebuiau să vadă cumva în afara casei lor și ulterior, făceau fotografii singure la interval de câteva minute sau secunde, în funcție de cât de fierbinte era ceea ce se întâmpla acolo. Pe de altă parte, cei la care lăsasem aparatele mi-au devenit după ceva timp mai apropiați și imediat cum vedeau ca se întâmplă ceva în apropiere, îmi dădeau câte un telefon.

– În ultima perioadă, după protestele din ianuarie-februarie, când ne gândim la acestea, povestea se termină la Roșia Montană și mi se pare că ceea ce se întâmplă la Hala Matache din perspectiva civică, parcă nu e la fel de des menționat. Crezi că se întâmplă asta fiindcă a fost, poate, un eșec, din perspectiva protejării patrimoniului sau de ce?
– Nu știu dacă din cauza asta, dar cu siguranță, la nivel de implicare civică, în cazul Roșia Montană, dacă vorbim despre aspectul cantitativ, a fost o implicare uriașă, pe când Berzei – Buzești, la unul dintre protestele la care am  fost pentru  vedea ce se  erau aproximativ 100 de oameni, au fost alte proteste  cu 20-25 de oameni  mult jandarmi, care de plictiseală, s-au implicat  la un moment dat, aruncând protestatarii în dube. Nu se poate vorbi de o implicare a unei  părți reprezentative, care cât de cât să conteze la nivel administrativ. Nu a existat o masă activă în acele momente, dar cu toate astea, sunt voci care spun că prin acele proteste a început o trezire a ceea ce a urmat.

– Din perspectiva filmului documentar, crezi că există prea puține documentare  despre astfel de momente? Și  poate perspectivele abordate sunt, de cele mai multe ori limitate? Cum privești aspectul acesta?
– Nu știu foarte multe astfel de documentare, dar nu cred neapărat că problema constă în faptul că ele sunt foarte puține, ci în general, documentarele în România sunt foarte puține, per total. Din păcate, nu avem liniștea unei societăți de tip elvețian, strict la nivel personal, de exemplu, iar la nivelul unui realizator de documentare, această neliniște este ceva extraordinar, fiind înconjurat în permanență de atât de multe subiecte. Chiar cred că avem foarte puține documentare pentru câte subiecte există, așadar, ceea ce faceți voi la Docuart, mi se pare extraordinar, fiindcă încercați să aduceți publicului documentarele și sprijiniți, făcând cunoscută zona asta nișată. În general, filmul din România, după 1989, este o chestie de niță, dar datorită unor pemiii, o anumită parte a filmului artistic este mai cunoscută, însă nu, documentarele chiar nu sunt cunoscute în România și chiar sper ca după alte câteva ediții ale acestui festival, situația să se îmbunătățească.

– Ai anunțat că ești interesat să continui demararea acestui proiect. Ai putea să ne dai mai multe detalii și să ne spui cam pe ce direcție ai vrea să mergi?
– Pe 1 noiembrie, anul acesta, voi lansa platforma Matache, un website care va conține și filmul în forma sa îmbunătățită, dar și materialele care stau la baza filmului, cum sunt interviurile sau timelapsu-urile în forma lor integrală, poate mai multe filmări mai dramatice și mai interesante. De asemenea, va conține și o secțiune de fotografii, de sine stătătoare și articole pentru cei care vor fi interesați să vadă mai mult din schimbările din zona Berzei – Buzești – Matache.

– Deci cam aceasta va fi platforma și ulterior, va exista un alt proiect cinematografic, care să continue ce se întâmplă în zona aceasta?
– N-aș ști să-ți spun asta, fiindcă în afară de faptul că fix în momentul acesta mai am un aparat care face poze în continuare, secvențele urmând să fie introduse în varianta de anul acesta a filmului, chiar nu știu dacă peste câțiva ani voi avea timp să introduc și ceea ce stă să apară. Știm sigur că alte clădiri vor apărea și dacă nu voi putea eu să filmez acest lucru, sper ca altcineva să ducă asta la capăt, atâta timp cât filmul va fi online, iar un punct de plecare va exista.

– Felicitări din nou și vă așteptăm, de ce nu, și la următoarea ediție!
– Mulțumesc frumos și da, sper să vin cu ceva mai vesel!

 

Titlu radiodocumentrar