Filmul documentar „Piața Universității – România” va fi proiectat luni, 22 iunie, de la ora 19:00, la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul proiectului cultural „Proiecțiile Docuart”.
Documentarul prezintă imagini rare ale unor evenimente majore din România de după Revoluție, precum manifestațiile și represiunile guvernului și ale minerilor din Valea Jiului la adresa protestatarilor, din iunie 1990. Realizatorii documentarului au refacut șirul evenimentelor folosind numeroase înregistrări de amatori și au dezvăluit o latură a întâmplarilor contrastantă cu versiunea oficială TVR.
Finalul include reportaje difuzate pe posturile de televiziune străine pe această temă. Regizorii producției – Stere Gulea și Vivi Drăgan Vasile – vor fi prezenți în sală pentru o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu publicul, programată pentru încheierea proiecției. De asemenea, Nita Chivulescu, monteurul documentarului, va fi prezentă în sala de cinema. Discuțiile vor fi moderate de scriitorul Florin Iaru, unul dintre oratorii care au fost aplaudați în Piața Universității, cel care a scris despre revoluția confiscată și idealurile acesteia în mai multe articole.
Totodată, în cadrul evenimentului are loc și o expoziție de fotografie în sala Foaier a Muzeului Țăranului Român, care conține fotografii realizate în piața Universității de Vlad Columbeanu în 1990.
„Piața Universității – România” a pornit de la documentarul de 10 minute „Te iubesc libertate” realizat de Vlad Păunescu, Sorin Ilieșiu și Vivi Drăgan Vasile la sfârșitul lunii aprilie 1990 în Studioul Buftea.
„Filmările s-au desfășurat neîntrerupt în perioada 27-30 aprilie cu echipamentul din Buftea, iar în final am reușit să proiectăm ce ne-am propus, și anume o altă imagine a Pieței decât cea “arătată” de TVR. Bineînțeles ca TVR-ul nu a vrut să difuzeze acest film. Așadar, în iulie am dus filmul la Festivalul de la Costinești, unde l-a vazut dl. Pintilie și ne-a propus să facem un lung metraj pornind de la premiza existentă“, spune Vivi Drăgan Vasile.
“Piața Universității – România” se înscrie printre documentarele care iau parte la “Proiecțiile Docuart”, o serie de evenimente realizate de asociația omonimă, găzguite de MȚR (Muzeului Țăranului Român), care au drept obiectiv popularizarea filmului documentar românesc și încurajarea consumului de produse culturale autohtone. Prin prisma acestui fapt, evenimentul lasă intrarea liberă pentru cei mai avizi de cunoaștere și iubitorii de film.
Proiectul, inițiat la data de 1 iunie, se desfășoară bilunar la MȚR, în zilele de luni. Următoarea proiecție va avea loc luni, 29 iunie.