Cine l-ar fi putut interpreta mai bine pe Ștefan cel Mare decât George cel Mare? Însă marele actor George Calboreanu nu s-a oprit la o singură figură suverană, ci a fost și Regele Lear și Iulius Cezar.

S-a născut la Sibiu în 1896. Tânăr fiind, a vrut să fugă pe un vapor din Constanța, dar a ajuns să cânte în București în corul unei biserici. A fost respins la examenul de la Teatrul de Operetă, dar a sfârșit la Conservatorul din Iași. Debutează la Naționalul din același oraș în piesa Fântâna Blanduziei, sub mentoratul marii actrițe Aglae Pruteanu. Debutul ca actor profesionist îl face în Cluj, unde ajunge repede să prindă la studențimea orașului care-l ovaționează îndelung în piesele Messalina și Butorești.

Pe lângă rolurile jucate în teatru, s-au adăugat 11 filme, dar și sute imprimări la radio, pentru piese de teatru radiofonic. În cinema, l-am văzut în „Bădăranii” (1960, în regia lui Sică Alexandrescu), în filmele istorice „Neamul Şoimăreştilor” (1965) şi „Fraţii Jderi” (1973) – adaptări după romanele lui Mihail Sadoveanu. Dar, pentru generația postbelică va rămâne Ștefan cel Mare din Apus de Soare, un rol magistral pe care nu l-a interpretat doar, l-a posedat. Dacă Barbu Delavrancea imprima în conștiința publică discursul domnitorului mai bine decât cărțile de istorie, Calboreanu îi conferea chipul scenic.

Prezentat de Virgil Aioanei
Cofinanțat de AFCN și MCIN