Studiu de caz arta religioasă, iconografiile Madonnei cu pruncul

De Ana Negoita și John Comninos

Necesitatea de a ne simți ocrotiți, ca parte din nevoile noastre psihologice primare, așa cum menționează Freud, este extrem de vizibilă în arta religioasă care acționează asemenea unui catalizator pentru nevoile umane. Mijloacele prin care nevoile umane de ocrotire, educație și familie sunt exprimate în mod direct prin artă, iar stilistic acestea devin un mijloc extern prin care iubirea și ocrotirea sunt exprimate și procesate la nivel artistic.

Arta sacră redă un tip de proiecție care are un caracter general și este întotdeauna o expresie a caracterului uman la un anumit nivel. Dacă suntem în căutarea preocupărilor finale ale nevoilor emoționale acest lucru este evident cu precădere în structurile și produsele creative ale ființei umane. Una dintre nevoile de bază și preocupările finale care decurg din înțelegerea nevoilor emoționale redate prin conceptul de proiecție și ocrotire, cel mai  expresiv la  nivel simbolic acestea  sunt redate în artă.

În imaginea arhetipală a mamei și copilului, analiza structurală de bază a lui Freud se produce în principal prin intermediul raportării la imaginarul religios, întrucât una dintre nevoile de bază – ocrotirea – este proiectată prin intermediul imaginilor religioase. O astfel de abordare ne prezintă o expresie externalizată a nevoii indivizilor, precum și a colectivului. Vedem, de exemplu, în numeroasele prezentări ale mamei și copilului, imaginea ideală a copilului care o întregește pe mamă, copilul folosindu-se adorabil de mamă pentru a-și sadiface nevoie de a fi protejat.

Melanie Klein, neo-freudiană, vorbește despre copilul care caută un „obiect ideal de plăcere și satisfacție nelimitată”. Focusul copilului este obiectul bun al iubirii sau, așa cum se întâmplă atunci când nevoile copilului nu sunt îndeplinite,  într-o manieră contestabilă – rea, se naște antiteza (contr-exemplul). Sânul bun este obiectul iubirii, deoarece în primul rând redă atenția copilului și apoi a mamei, dar și relația dintre ei. Această necesitate este ex-pusă pe un plan extern și acționează ca  un mediu pentru construirea de sine a copilului și pentru satisfacerea de bază a nevoilor emoționale ale acestuia.

Arta acționează ca o platformă de proiecție indirectă a iubirii și o oglindă a lumii interne specificând un tip generic de nevoie afectivă tipică pentru homo sapiens.

Cadrul acestor imagini descrie nevoia de atașament și contact, iar  dezvoltarea unei iconografii vizuale care să redea o astfel astfel de necesitate se face  conectând acest lucru cu zeitatea. Dumnezeu (prin imaginea Maicii Donului) este văzut ca nucleul, mama primordială și prototipul, reflectând diferite elemente ale maternității exprimate prin simboluri vizuale. Astfel apar diferite  sensuri simbolice ale conceptului de hrănire: hrănirea ca îngrijire, hrănirea ca adorație, hrănirea ca un mediu conținut, care con-ține un întreg sistem simbolic, hrănirea ca element de constituire a contactului uman, hrănirea ca susținere, hrănirea ca simbol pentru confort.

Disprețuirea impactului religiei este o practică academică obișnuită, mai ales la Freud, dar este recunoscut  la scară largă  faptul că nevoia de afecțiune și ocrotire, în sine,  este pură și nu poate fi subminată, iar expresia cea mai înaltă a acestei nevoie este reprezentată prin arhetipurile artei sacre. Este ironic  faptul că în exemplele comune ale artei religioase acest tip de nevoie emoțională de bază nu este în nici un fel  deghizată, fiind integrată în țesătura imaginarului religios. Țesătura religioasă poate fi văzută ca o oglindă poetică pe care umanitatea își descrie nevoile de bază.

De exemplu, în Madonele lui Salvi, de obicei, vedem mama și copilul îmbrățișați, aproape interconectați unul cu celălalt, expresiile lor de pace internă se oglindesc egal între cele două personaje sau în personajele conexe.

Acest tip de reprezentare poate trimite către anumite structuri narcisiste unde modelul este idealizat, dacă ar fi să urmărim linia argumentativă a lui Kohut în studiul său despre narcisism. Astfel, acest  tip de reprezentare este permanent încurajat în arta religioasă.  Mama și copilul se susțin reciproc, la nivel de sens  și  de compoziție. Chiar și în cadrul acestei proiecții vedem propria lor nevoie de îngrijire, ocrotire: copil – mamă, mamă – copil.

Bowlby descrie necesitatea atașării: „Dacă creșterea se va desfășura fără probleme, țesuturile emoționale trebuie să fie expuse influenței organizatorului adecvat în anumite perioade critice. În același mod, dacă dezvoltarea mentală se desfășoară fără probleme, se pare că este necesar ca psihicul nediferențiat să fie expus în anumite perioade critice la influența organizatorului psihic – a mamei ”. Această necesitate definitivă este extrapolată și exagerată în sens artistic în diferitele imagini care au ca element central maternitatea.  

Este evident că în opera de artă aceeași proiecție despre care a vorbit Freud referindu-se la Dumnezeu este acum afișată în icoane care înfățișează însăși natura nevoii și o îndeplinesc simultan. Nevoia de protecție este identificată prin maternitate – mama – și este în acest context externalizată și închinată – adorată pentru a putea îndeplini funcțiile primare ale  conceptul de bază. Adorația în sens narcisist creează acum o oportunitate de a se conecta cu „organizatorul psihic – mama”, mama  devine  imaginea arhetipală a nevoii de ocrotire.

Astfel de imaginile acționează ca un uter, funcționând  ca un liant între  comunitate și  indivizii, desenând harta spațiului psihologic.

Imagini
Giovanni Battista Salvi da Sassoferrato (1609 –1685) / Madona cu Isus  copil și  îngeri

Titlu radiodocumentrar