De ani buni (dacă stau să mă gândesc, de peste două decenii) în discuţiile informale am denumit întotdeauna Ministerul Culturii şi Patrimoniului, şi Cultelor, şi Identităţii Naţionale, şi, şi, şi Ministerul Inculturii Naţionale.

Uneori mi-a părut rău instantaneu aducându-mi aminte de X sau de Y care se străiau la momentul respectiv să lucreze profesionist într-un minister lipsit mereu de coloană vertebrală. Un minister cu un număr redus de angajaţi, cum ni se tot precizează, ca şi când calitatea ar fi direct proporţională cu numărul de persoane implicate într-o activitate.

Cinismul unora dintre cei care conduceau şi conduc această entitate publică explică imaginea absolut jenantă pe care şi-o reflectează şi ministrul, şi secretarii de stat în spaţiul public. Iar dacă este adevărat că o anumită doamnă îşi doreşte şi probabil va obţine un post de secretar de stat în sus-numitul minister, ne putem duce liniştiţi să plantăm lavandă sau să cultivăm zmeură şi să pregătim dulceţuri şi siropuri.

Cultura aşa cum se pretinde ea a fi de Ziua proprie naţională în 2021 este o ruşine. În fapt, este o Cântare a României cu acelaşi iz de festivism şi de intenţii inabil materializate. Care este obiectivul acestor 2 milioane de lei prin care se finanţează 42 de evenimente? Să vedem sigla MC pe cât mai multe transmisiuni Zoom sau Google Meet? Oare mecanica absurdă noi finanţăm, voi cheltuiţi  va trece la un nivel de decenţă de acum în alte două decenii?

Aşa cum răspundeam întrebărilor adresate de redacţia revistei Cultura, dedicate scenei culturale independente, jocul pe care îl joacă actanţii culturali este unul periculos în România anului 2021. Nu te poţi lăsa condus de incapabili.

De oameni care pronunţă în conferinţă de presă Academea în loc de Academia Română. De persoane care ocupă postul de ministru şi care nu pot citi un text, probabil atunci văzut, în timpul conferinţei de presă. Cum poţi veni nepregătit în faţa presei? Atât cât mai avem presă.

Cum poţi citi nişte afirmaţii scrise cu copy şi paste de pe Wikipedia…când eşti student ân anul I mai iei materiale de pe referate.ro dar nu este permis să cobori nivelul discuţiei acolo unde  a ajuns acum.

Eminescu se învârte în mormânt, stimaţi domni şi stimate doamne. Opriţi acest carusel al imposturii. Unii dintre noi vor să îl dărâme, de coborât au coborât acum câtva timp din acest vuiet, curat mecanism de prostie.

Şi tare mi-e că vom fi martori la o mare poznă: la viteza de reacţie a unora dintre dumneavoastră, se prea poate ca valul dărâmării să vă prindă în vârtej.

Titlu radiodocumentrar