Acțiunea din „The Hobbit – An Unexpected Journey ” este anterioară evenimentelor prezentate în trilogia „The Lord of the Rings” și îl are ca personaj principal pe Bilbo Baggins, un respectabil hobbit, lipsit de ambiții, mîncăcios, iubitor al unei vieți liniștite și îmbelșugate în vizuina lui din Comitat. Într-o bună dimineață (cît de bună o fi fost…rămîne de văzut) se trezește tîrît într-o aventură pe care nu și-o dorise, dar căreia e clar că nu-i poate rezista (măcar în calitate de urmaș al Belladonnei Took). O mînă de ajutor (la propriu și la figurat) îi dă neastîmpăratul vrăjitor Gandalf, care îl convinge (cu eforturi, încredere și multă pricepere) să-și lase casa și să se alăture celor 12 piticuți conduși de Thorin Oakenshield (Scut-de-Stejar), într-o misiune din care nu se știe dacă se va mai întoarce vreodată și oricum, chiar dacă se va mai întoarce, este greu de crezut că va mai fi același. Misiunea consta în recuperarea tărîmului gnomilor, Erebor, aflat sub Muntele Singuratic și comoara ascunsa acolo, furata cu mult timp in urma de dragonul Smaug. Călătoria îi va purta pe îndrăzneții tovarăși în Ţara Pustietăţii, pe tărâmuri înşelătoare, pline de goblini, orci, troli şi vrăjitori, univers fictiv creat în anii 1930 de scriitorul britanic J.R.R.Tolkien. Aceasta este călătoria în care Bilbo va găsi inelul magic pierdut de Gollum.

„The Hobbit” a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate filme din 2012, și există motive serioase pentru a fi considerat evenimentul cinematografic al anului. Probabil sînt mai mult de zece motive pentru care ar trebui să accepți provocarea unei noi incursiuni în Middle Earth (Pămîntului de Mijloc), acțiune care precede cu vreo 60 de ani pe cea din „Lord of the Rings”. Iată motivele pentru care astăzi a fost pentru mine The Hobbit Day:

  1. „The Hobbit” este, după părerea mea, un film de multe premii Oscar. În ciuda părerii lui Peter Jackson, care mărturisea într-un interviu că au șanse să primească Oscaruri la categorii mai puțin importante (machiaj, efecte speciale, sunet, costume), cred că „The Hobbit” este de Oscar și pentru interpretările actoricești ale lui Sir Ian McKellen, Martin Freeman, Andy Serkis și deloc în ultimul rînd Richard Armitage (chiar deloc, Armitage continuă să fie, pentru mine, o surpriză constant plăcută). Nu spun că actorii menționați vor și primi Oscarurile, după cum nu cred că va fi premiat Peter Jackson (regizorul), deși ar merita-o cu prisosință. Cu toate acestea, Academia Americană de Film nu pare conștientă de faptul că dincolo de tehnica CGI (Computer-generated imagery), mimica, mișcările și interpretarea aparțin, de pildă, lui Andy Serkis, cel care a creat unul dintre cele mai populare personaje cinematografice (Gollum).

  2. Filmul păstrează atmosfera din „Lord of The Rings”, dar povestea este nouă, multe dintre personaje sînt de asemenea noi. „Lord of the Rings” nu putea exista fără „The Hobbit”, această carte este rădăcina cunoscutei trilogii și a fost scrisă cu 20 de ani înainte.

  3. „The Hobbit” este ca o poveste pentru copii, piticii sînt amuzanți, relațiile dintre ei și Bilbo Baggins sau Gandalf sînt pline de umor. Lipsește tonul apocaliptic din „Lord of the Rings”, după cum lipsește și tragismul din trilogia anterioară (chiar dacă iau în considerare disparițiile unor eroi din „The Hobbit”).

  4. „The Hobbit” este primul film realizat cu 48 de cadre pe secundă (față de 24 ca pînă acum), ceea ce dă un surplus de fluiditate mișcării și imagini de o claritate superioară. Această tehnică ar putea fi viitorul în cinematografie, iar Peter Jackson a fost fascinat de posibilitățile pe care această tehnică le oferă, mai ales în 3D.

  5. Regizorul este Peter Jackson (51 ani), cel care a regizat și cealaltă trilogie realizată după cărțile lui Tolkien, „Lord of the Rings”. Sînt fascinată de dăruirea lui Jackson pentru proiectele în care se implică, și această pasiune este poate motivul principal pentru care Warner Bros. a acceptat să cheltuiască aproape un miliard de dolari pentru realizarea unei trilogii „The Hobbit”. Unul dintre motivele pentru care Peter Jackson și-a dorit o trilogie este pentru că multe imagini nu mai puteau fi incluse în primele două filme, acestea fiind deja foarte lungi.

  6. Efectele speciale sînt cu adevărat senzaționale în „The Hobbit”, în sensul că vedem munți, peisaje înverzite din Comitat, peșteri uriașe și multe alte imagini create de o imaginație bogată. Este ca și cum ai vedea lucruri familiare, dar într-o dimensiune fantastică, dincolo de orice închipuire (cum este, de pildă, lupta dintre doi munți vii, în timpul unei furtuni). La rîndul lor, ceata lui Thorin trebuia creată astfel încît piticii să se poată diferenția de restul personajelor. Soluția a fost folosirea a foarte multe bărbi și peruci făcute din păr uman adus din Rusia. De asemenea, s-a pus la punct și o tehnică legată de crearea picioarelor păroase și mari ale hobbiților, cu ajutorul unor papuci de silicon cu un efect foarte natural.

  7. Ne bucurăm din nou de prezența lui Sir Ian McKellan, probabil cel mai popular vrăjitor de pe marele ecrane. Date fiind informațiile din ultimul timp despre sănătatea actorului, probabil că nu vor mai fi multe astfel de ocazii. Pe lîngă McKellan, revin în „The Hobbit” Cate Blanchett (Galadriel), Ian Holm (Bilbo vîrstnic), Christopher Lee (Saruman), Hugo Weaving (Elrond), Elijah Wood (Frodo) şi Andy Serkis (Gollum).

  8. Povestea cinematografică realizată de Peter Jackson și echipa sa face cinste cărții lui J.R.R. Tolkien. Succesul trilogiei „Lord of the Rings” nu a afectat în nici un fel acest proiect, dimpotrivă. În plus, ne reîntalnim cu pitici, hobbiti, orci, elfi, goblini și alte creaturi fantastice inventate de Tolkien.

  9. Lipsește poveste romantică asociată acțiunii principale. Singurul motiv pentru care te poți simți emoționat (pînă la lacrimi în cazul meu!) este legătura foarte specială, bazată pe respect și curaj, care se naște între Thorin și Bilbo.

  10. Avem nevoie din cînd în cînd, indiferent de vîrstă, de povești, să vedem Binele și Răul în diverse ipostaze, să vedem eroi și să ne bucurăm de isprăvile unei cete de pitici curajoși și motivați porniți să înfrunte un ditamai dragonul.

Titlu radiodocumentrar