Deseori mă întreb câte generații au ascultat vreodată trupa Rodion G.A sau câți tineri au auzit de Rodion Roșca înainte ca acesta să-și lanseze piesele în 2013. Numele lui Rodion Roşca e strâns legat de apariţia în ţara noastră a rock-ului electronic. Pentru cei care nu știu, multe dintre piesele imprimate sunt interpretate chiar de el, reuşind prin înregistrări suprapuse să cânte toate vocile şi să mânuiască toate instrumentele. Alte piese au fost înregistrate alături de Gicu Fărcaş (bas, voce) şi Adrian Căpraru (tobe), cu care a alcătuit, timp de mai mulţi ani, trio-ul Rodion GA, cu activitate predominantă în Cluj. Ce e cu adevărat interesant este că deși activitatea trupei s-a concretizat în perioada comunistă, regimul ceaușist a agreat rock-ul electronic ca efect al „revoluției culturale”. Problema era că spre deosebire de artiștii electronici consacrați, Rodion Roşca n-a avut la dispoziţie tot felul de sintetizatoare sofisticate. Trupa sa nu a beneficiat de un studio modern, iar imprimarea compozițiilor avea loc într-o cameră mică în care locuia, cu ajutorul unui magnetofon de amatori și un generator de efecte electronice construit din tot felul de piese. Astfel, Rodion devenise un inventator de sunete.

IMAGINI DIN VIS Trailer

Documentarul semnat de Sorin Luca, „Imagini din vis”, reprezintă un document autentic a personalității lui Rodion și a lumii pe care și-a construit-o de-a lungul vieții. Pus față în față cu o forță creatoare (până în momentul filmării, regizorul nu ascultase muzica artistului), documentarul a început să capete un ritm caracteristic vieții lui Rodion: un om cu o energie debordantă, cu o grijă necontenită față de toate detaliile vieții.

Documentarul este o incursiune fascinantă în universul unui mare visător, un om surprins în propria sa lume, cu propriul lui limbaj și cu experiență de viață. Cum îl surprinde Sorin Luca? Contrar așteptărilor unora dintre noi, Rodion trăiește la țară: o casă-prăvălie pe patru niveluri, încărcate cu obiecte strânse de-a lungul anilor pe care Rodion le organizează încontinuu. Așadar, documentarul surprinde într-un mod ciné vérité micul său imperiu: se ocupă de grădină, de câinii lui, de vecinii de la care adună piese și alte deșeuri gândindu-se ce întrebuințare ar putea să aibă. Obiceiurile din muzică, inventivitatea sa este observabilă și în viața de zi cu zi. În sat, Rodion este cunoscut ca fiind cel care repară difuzoarele (artistul mărturisește că a furat meseria asta de la un bătrân). Nefiind constrâns de nimeni, Rodion mărturisește că cel mai important lucru e că face ce vrea. Dotat cu o ironie fină, cu o experiență de viață unde reușita și eșecul aproape că au fost frați, artistul face haz de necaz în multe situații. Umorul documentarului reiese și din atenția lui Rodion față de detalii, grija faţă de animalele din jur (povestea pe care o are cu câinele Muchi), raportarea la lucrurile pe care le strânge în mici sertărașe pline de viață. Momentele idilice, pitorești, cu inflexiuni absurde iar fundalul muzical (compus din creațiile sale) piperează activitățile gospodărești și reflectă autenticitatea artistului. Fiind vorba de un ciné vérité, documentarul conține doar un singur material de arhivă, la final, un film în care apare întreaga trupă – regizorul a reușit să găsescă ulterior în podul șurei întreaga arhivă cu imagini și benzi de magnetofon. Retras din cariera muzicală în 1988, pentru a avea grijă de mama sa bolnavă, Rodion le mai spune uneori oamenilor, lipsit de orice aroganță, că este chitarist și că a avut prima trupă de muzică electronică din România, fără a vrea să primească o laudă. De aceea, îmi place să cred că dacă aș fi făcut parte din generația „noii revoluții culturale”, Rodion G.A. ar fi însemnat pentru mine cât a însemnat David Bowie pentru întrega lume.