George Almonsnino, pentru prieteni Nino, era un ciudat. În sensul cel mai bun al cuvântului. Împăcat cu o soartă profesională neplăcută (joburi felurite, un părinte acuzat de sabotajul interesului național comunist și închis, un bunic bancher falimentar) și cu o proprie familie de artiști (Nora, scriitoare, Tiberiu, fiul, balerin), Nino era un mare tăcut. Un om care stătea, cum ar spune titlul unui volum al său, ca un om la fereastra istoriei. Prietenii (Constantin Abăluță și Valeriu Mircea Popa) insistă pe marile lui tăceri, în vreme ce Octavian Soviany îi (re)descoperă poezia. Nino al Norei și-al celor carel iubesc și citesc devine, prin mărturiile lor, un Nino al tuturor.