Violeta Gorgos: Eu din păcate sunt genul de regizor care mă atașez foarte mult de personaj. Eu de mult am trecut această barieră de ea-detinutul și eu- regizorul. Am încercat s-o tratez cu amiciție și cu prietenie, inclusiv să-i cumpăr niște lucruri, să îi fac rost de un calculator ca să scrie, să o invit la mine acasă, să meargă cu mine pe la festivaluri, să fie cât mai sinceră și cât mai aproape de mine.

Eu cred că această lipsă de barieră a făcut-o pe ea să se simtă cât mai confortabil în fața camerei, că în rest se simte așa cum se simte un infractor în lumea asta. Eu am avut libertatea sa-mi aleg din tot ce-mi propunea ea, să fac un film. Ea mi-a propus mult mai mult, eu am putut să selectez, iar cea care dicta era situația în sine pentru că nici eu și nici ea nu știam ce-o să urmeze. Atunci câd am pornit filmările care au durat 4 ani, n-am avut o finalitate, să știm unde mergem și ce obținem. A fost..nu știu..a fost soarta să obținem ceva, deși nu știu dacă am obținut ceva pentru că eu cred până acum, că, ba din contră, sunt momente în care am speculat povestea ei și n-am ajutat-o cu nimic, poate ar fi trebuit s-o fi ajutat cumva sau filmul ăsta să fie un element pozitiv din viața ei, dar mă tem că este doar un film iar eu, uite, că merg prin festivaluri cu filmul ăsta. Eu încerc să fiu cât se poate de sinceră cu ea și sa împart aceste bucurii de festivaluri. Mereu o sun si îî spun:  uite am luat premiu acolo sau am fost la festivalul cutare.

Am mai spus, aș fi vrut foarte mult să fie și ea prezentă, dar din păcate statutul ei nu-i permite să-și facă pașaport ca să poată ieși din țară și atunci n-are cum să ajungă aici, deși cred că i-ar fi plăcut pentru că este o femeie foarte curioasă și deschisă și ar fi comunicat bine cu oamenii din sală și ar fi fost un pic mai plină viața ei ajungând aici, dar n-am avut niciun fel de finanțare pentru că la unul din atelierele astea, la Astra cred, m-am întâlnit cu directoarea HBO Europa,  care și-a făcut studiile în Sankt Petersburg și care s-a prins cumva de povestea asta filo-rusă cumva si dupa ce s-a terminat ședința de training mi-a spus să stau de vorbă cu ea și mi-a spus un lucru: ”nu-ti vinzi niciodată filmul, iți vinzi ideea”. Iar eu n-am știut să-mi vând ideea, am făcut filmul fără sa-mi găsesc finanțator  și încerc, cel puțin, să-l vadă lumea pentru că atunci când ai un producător sau un om care investește bani în filmul tău, el își asumă să-l și distribuie. Dacă nu e un om care investește bani, este doar un film de festivaluri, apreciat pe alocuri sau nu și, cam ăsta e rostul acestor traininguri. Bine, fiecare training îți face bine ca regizor, ca dezvoltare, afli multe lucruri, dar pentru filmul ăsta nu cred că am dezvoltat proiectul în traininguri și am mers după cine s-a oferit conform evolutiei evenimentelor din viața ei.

Letiția Ștefănescu este prietenă cu copiii mei care sunt și ei din industrie, cumva, și ea montase cu ei niște filmulețe, ne-am întâlnit în casă la ai ei și am zis să mai meargă și la Chișinău să vadă și dincolo cum e, i-am povestit despre ce este subiectul, povestea și i-a plăcut numai că nu și-a dat seama nici ea și nici eu că va trebui să traducem 12 ore de brut și că o să ne toace foarte mult timp, pentru că Leti, până nu înțelege tot materialul, dintr-un capăt în altul nu începe montajul, iar eu eram speriată că trebuie să traducem atâta. Eu sunt regizor, eu nu sunt om de televiziune. Că lucrez în televiziune e altă poveste, dar la Iași întotdeauna a fost o școală de jurnalism și oamenii au încercat să facă ceva. În televiziune, în general, nu poți să-ți permiți să faci filme pentru că film înseamnă altceva, e mai degrabă reportaj, dar atunci cînd găsești un subiect care-ți place faci mai mult decât îți cere televiziunea, te implici mai mult, Andrei a filmat cu Matei Vișniec la Paris, Vasile Arhire a filmat două luni de vară pe strada pe care mergem toată ziua și uite că așa se fac filme documentare la Iași, dincolo de grilele noastre de program și dincolo de spațiul de montaj pe care-l avem, că cel mai greu e la montaj.

Violeta Gorgos a absolvit Facultatea de film şi televiziune din Chişinău, Moldova. A lucrat pentru televiziunea naţională din Moldova şi pentru studioul TV OWH din Chişinău. Astăzi, lucrează la TVR Iaşi, România. LUME, IA-MĂ ÎN BRAȚE, EU VIN este documentarul cu care a participat în secțiunea competițională Documentar TV.