Caravana Docuart - Bucureşti - 15-16 iunie 2017

Priviți-i  fără milă!

Ei nu există, nu sunt nici morți nici vii. Nu au nici nume, nici părinți, nici copii. Ei sunt singuri cu câteva clipe  înaintea morții care îi supune, îi chircește, îi chinuie, îi doboară, îi face să geamă și apoi să tacă.

Sunt corpuri în extaz închinându-se lui Orcus.

Expuse nu sunt personaje ci structuri anatomice umane amplasate între viață și moarte, structuri care  plutesc pe Styx, se învârt de nouă ori, fără luntraș, în jurul morții. Sunt corpuri neidentificate care comprimă la nivel vizual o întreagă serie de racursiuri, atitudini, contorsiuni și poziții ale luptei și morții.

Expresivitatea acestei serii de lucrări ajunge către privitor printr-un tip de citire care ar trebui să fie curățat de empatie. Nu momentul redat este cel care contextualizează, nu acesta ar trebui să declanșeze vreun exercițiu narativ pentru  privitor. Nu există  narativitate, acesta poate fi intuită, de cele mai multe ori este o descărcare emoțională a privitorului către lucrare, ajutându-se în acest fel să se conecteze la aceasta.  Însă, acest tip de demers blochează impactul vizual nemediat al imaginii care trebuie respirată, simțită epidermic, somatizată. 

Există un tip de dinamică a lucrărilor care obligă a fi citite dintr-o singură privire, fiecare lucrare are o inerție proprie care face imposibil descompunerea acesteia în componente vizuale pentru că i-ar fi afectată tectonica internă.  Genul acesta de citire mă trimite la imaginarul lui Barnaby Furnas, la un tip de expresionism în care mișcarea, oprită violent într-un timp zero face ca imaginea să devină un cadru aproape slow-motion.

Anatomia Războiului are  în mod cert o structură serială, asemenea unui autodicteu vizual,  această serie ar trebui privită ca pe o arhivă de “indivizi” surprinși din război, pe care o parcurgi fără să poți recunoaște pe cineva anume, dar în același timp familiară. Nu există indicii despre vreo cronologie anume, despre  istoricitatea războiului, despre armele care rănesc  și omoară. Sunt  redate atemporal războaiele trecute și viitoare. De cele mai multe ori sunt redate structuri solitare, concentrate asupra propriei morți, însă seria reactivează un tip de memorie colectivă a unei teme recurente și incomodă ale istoriei,  surprinzător preferată cel mai adesea de către pictori și graficieni – Consecințelor războiului.  

Mecanica de citire a expoziție are un ritm  cinematic, fiecare corp, fiecare structură  anatomică se derulează separat, astfel spectatorul parcurge traseul expozițional acumulând mental serii de  flashbacks.

Ana Negoiță | curator

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia: 2 -27 februarie 2019 | Palat – Parter
VERNISAJ:  sâmbătă 2 februarie ora 17 :00
ARTIST TALK:  sâmbătă 23 februarie ora 16:00

Titlu radiodocumentrar