„În copilăria mea, în anii de după război, cinematografele aveau un difuzor afară, la intrarea în cinematograf, în care se auzea coloana sonoră a filmului care era difuzat. Era o bună metodă de a atrage publicul.”

Cu o carieră remarcabilă, Nicolae Mărgineanu s-a dedicat regiei de film după o intensă activitate ca director de imagine, abordând magistral diferite tematici. Cel mai recent documentar al său – Moartea și Viața în Lagăr, va avea premiera în 29 noiembrie la Cinema Muzeul Țăranului din București.

Mirona Radu: Sunteți un reputat cineast român. Care sunt amintirile dumneavoastră din copilărie legate de film și cinematograf?
Nicolae Mărgineanu: În copilăria mea, în anii de după război, cinematografele aveau un difuzor afară, la intrarea în cinematograf, în care se auzea coloana sonoră a filmului care era difuzat. Era o bună metodă de a atrage publicul. Când a rulat filmul Tarzan s-au strâns în jurul difuzorului un grup de vreo 20 de copii care ascultau vrăjiți strigătul de lupta a lui Tarzan. Printre ei mă aflam și eu. Unul din băieți, ceva va mai mare, care văzuse filmul, dădea explicațiile: aici Tarzan e fugarit de tigru, aici s-a agățat de o liana și a scăpat…

M.R.: Cinematografia a fost un vis și o vocație încă din adolescență?
N.M.: Tuturor copiilor ne plăcea filmul. Nu am făcut excepție. Dar la o asemenea vocație nu mă gândeam deloc.

M.R.: Cât de mult timp petreceți în dezvoltarea unui subiect și care sunt sursele de inspirație?
N.M.: Dezvoltarea unui subiect este diferită de la caz la caz. Uneori ai șansa să ți se ofere un scenariu care să-ți placă. Mi s-a întâmplat foarte rar, de fapt o singură dată, când regretatul scriitor Petre Sălcudeanu mi-a oferit scenariul ”DISIDENȚII” care s-a numit apoi ”PRIVEȘTE ÎNAINTE CU MÂNIE” film de ficțiune pe care l-am realizat în 1993.

La alte proiecte de film care s-au făcut, sau nu s-au mai făcut, dezvoltarea unui film a durat de la câteva luni la câțiva ani. De exemplu ”UNDEVA ÎN EST” scenariul  scris după romanul FEȚELE TĂCERII a lui Augustin Buzura, a fost depus la Casele de Film încă din 1987 și a intrat în producție, mulțumită lui Dan Pița, la casa de film SOLARIS, după revoluție. În tot acest timp am lucrat la film, cu convingerea că până la urmă îl voi realiza. Și am avut această șansă.

M.R.: Cum și când s-au cristalizat ideile pentru documentarul Moartea și Viața în Lagăr și care a fost maniera de lucru?
N.M.: Am revăzut cu câteva luni înainte să fac acest film, pe You-tube filmul documentar DEMASCAREA, pe care l-am realizat împreună cu Alin Mureșan în anul 2011 și am făcut lansarea la Muzeul Național al Țăranului Român. Am constatat cu surprindere si durere că nici unul din cei 6 foști detinuți politici care ofereau mărturia lor în film nu mai trăiau. Ei au trecut în tinerețea lor, când erau studenți, prin infernul închisorii din Pitești și acum aveau curajul să facă o spovedanie publică despre ororile petrecute acolo. Peste câțiva ani de zile vor dispărea aproape toți foștii deținuți politici. O să ni se facă dor de ei. Atunci m-am gândit să fac acest documentar.

M.R.: Cu ce ați vrea să rămână publicul după vizionarea documentarului?
N.M.: Un omagiu adus foștilor deținuți politici care au suferit în aceste lagăre, un semn de admirație pentru echipa condusă de Marius Oprea și Gheorghe Petrov pentru tenacitatea lor de dezgropa morți anonimi, martiri ai neamului nostru, aruncați în gropi comune și un gest de solidaritate pentru suferința urmașilor celor decedați, care nu au putut să aprindă o lumânare la căpătâiul părintelui lor.

M.R.: Cât de greu este să realizați filme documentare în România?
N.M.: În ce mă privește documentarele le-am facut cu buget din ce în ce mai mic. Dacă în anii ‘90 am avut șansa să mi se comande de către Editura Video a Ministerului Culturii filmul ”POEZIE DUPĂ GRATII” dedicată poetului închisorilor Radu Gyr și să beneficiez de o mică echipă de filmare sau să beneficiez de finanțarea făcută de omul de afaceri Gheorghe Rusu pentru filmul ARHITECTURA ȘI PUTEREA, documentarele pe care le-am mai făcut nu au mai beneficiat de subvenții și au avut bugete mici. (DEMASCAREA,  GEORGE MANU, rectorul din zarca Aiudului, PĂRINTELE ARSENIE BOCA – OMUL LUI DUMNEZEU, ÎNTÂLNIRE CU UN SFÂNT etc)

M.R.: Dintre toate proiectele realizate, care este cel mai aproape de inima dumneavoastră și de ce?
N.M.: AMFITEATRE ȘI ÎNCHISORI- deoarece este dedicat tatălui meu, psihologul Nicolae Mărgineanu care a stat 16 ani în închisorile comuniste.

M.R.: Ce valoare umană considerați a fi cea mai de preț pentru un autor de film documentar?
N.M.: Să fie cât mai aproape de ADEVĂR.