Triumful voinței” al lui Leni Riefenstahl nu e numai cel mai mare film de propagandă făcut vreodată, dar și un documentar pentru care cartografierea bine informată a contextului politic continuă să fie o problemă majoră. “Triumph of the Will” a fost înregistrat la istoricul congres anual al partidului nazist  în septembrie 1934: filmul l-a glorificat pe Adolf Hitler și a introdus publicului german o listă cu liderii naziști. Frumoasa canava a orașului Nuremberg, superba orchestrare regizorală a scenelor de mulțime și simțul spectacolului de care dă dovadă filmul, l-au transformat într-un simbol vizual al nazismului. Atât de popular a fost “Triumph of the Will”  în a promova imaginea lui Hitler, încât n-a mai fost nevoie de încă unul– pelicula lui Riefenstahl a demolat, practic, competiția din jur.

Splendida imagine din “Triumph of the Will” și montajul strălucit sunt evidente oricărui spectator modern, chiar dacă majoritatea cinefililor îl văd acum sub forma unor clipuri youtube de calitate proastă. Argumentul principal în ceea ce privește filmul are de-a face cu aspectele morale și cu ceea ce spune despre nazism. Pentru mulți e de neconceput ca un documentar care a promovat atât de eficient nazismul să nu fie tras la răspundere pentru lagărele de exterminare; mulți îi resping, pur și simplu, dimensiunea artistică, pentru că a promovat atrocitățile fascismului. Aceste probleme morale sunt accentuate și de filmele de război convenționale care, de cele mai multe ori, incorporează clipuri din documentar ca un microcosmos vizual pentru întreaga ideologie nazistă; cadrele cu mulțimile înregimentate devin o dovadă vizuală  pentru complicitatea tuturor germanilor la Soluția Finală. Faptul că un asemenea răspuns e emoțional și non-istoric nu reușește să schimbe părerea spectatorilor.”
David Culbert, Research Collections in the Social History of Communications

Leni Riefenstahl (mijloc) 1936
Leni Riefenstahl (mijloc) la filmare, 1936

„…Prin consens general, unul dintre cele mai importante documentare făcute vreodată.

Dacă ești interesat de tușe umane, constați că Riefenstahl nu are ochi pentru asta. Individualitățile sunt zdrobite de conformitatea maselor. Există cadre ocazionale cu oameni care zâmbesc sau dau din cap, dar îi vezi rar vorbind unii cu alții. Nu există nicio tentativă de a-l „umaniza” pe Hitler. În discursul lui final, transpirația îi curge pe față apoi ne dăm seama că nu există niciun strop de sudoare în imaginile anterioare. E posibil ca el să fi pozat pentru imaginile perfect încadrate în momentele în care trece în revistă trupele? Dar cum? Un aparat de filmat de 35mm și echipa sa ar fi fost o prezență deranjantă pe străzi alături de mașina oficială; ca să-l filmeze de pe un piedestal înalt ar fi trebuit să-l ridice pe o platformă și să-l rupă din solemnitatea evenimentului.

Nu e nicio îndoială că “Triumful voinței” e un mare film de propagandă și multe studii și clasamente au subliniat acest lucru. Dar, mă îndoiesc că oricine nu era deja nazist, ar fi jurat pe el. În acest film, să fii nazist înseamnă să fie un pion fără minte în trena zeului Hitler. Și, totuși, se pare că a avut un efect persuasiv în Germania acelor vremuri, deși Hitler e un evident megaloman și demagog atunci când spune că naziștii vor fi singurul partid al Germaniei și unicii lideri adevărați ai țării pentru încă 1000 de ani. La final, se cântă imnul, după acel poem de Horst Wessel; conform legii naziste, salutul cu brațul drept trebuie făcut la primul și la cel de-al patrulea vers. Vedem o grămadă de brațe care salută și observăm cum Hitler își strânge pumnul înainte de a face, la rândul său, gestul, cu o anume satisfacție sadică. Ce om oribil! Ce nebunie că atât de mulți germani l-au îmbrățișat! Un gând ca un duș rece: majoritatea celor de pe ecran vor fi morți în câțiva ani.”
Roger Ebert

Triumph des Willens / Triumful voinței - Filmul integral