Structure/Figure expune două perspective artistice diferite, printr-o selecție de lucrări care evidențiază un dualism caracterizat odată prin figurativul artistului Ștefan Doru Moscu și non-figurativul din compozițiile lui Teodor Ștefan. Prin dispunerea lucrărilor este redată tranziția de la figura la structură, accentuată de o cromatică variată. Traseul expozițional pune accentul pe figura care va fi treptat distorsionată în structuri geometrice și colaje.
Ștefan Doru Moscu își propune ca prin artă să deconstruiască realitatea, basmele, poveștile, fotografiile vechi care înfățișează atât copilăria cât și viața adultă, într-un discurs care contestă paradigmele politice, economice și sociale existente. De asemenea, el îmbină figurativul uman cu elemente ale naturii sau ale materialității degradate, evidențiind diverse stări de spirit sau emoții ale personajelor sale. Artistul își exprimă stilul personal la intersecția expresionismului ca structură expresivă și a suprarealismului ca topologie de inspirație iconologică, tehnica sa fiind fie acrilic, fie ulei pe pânză. Figurativul din lucrările selectate pentru această expoziție este resimțit prin forma definită a elementelor vegetale care fie cuprind, fie acoperă, fie străpung personajul uman, reprezentat pe pânză. Imaginarul creat prin aceste figuri caracterizate prin lipsa expresiei, expun realitatea împletită cu necunoscutul, punând bazele unui univers al bizarului.
Artistul Teodor Ștefan folosește o tehnică de mixed media, experimentând continuu și încercând mereu să găsească noi modalități de a comunica prin imagine, structură și obiect. Cele trei tablouri ale sale fac parte din seria Transient și se regăsesc sub tema efemerității, înțeleasă din trei puncte de vedere: efemeritatea vieții de om, a clipei și a factorului uman deopotrivă. Lucrările își propun să revitalizeze un loc comun, printr-un proces singular de prelucrare a fotografiei instantanee. De asemenea, este reliefat un contrast între macrounivers și microunivers, de la o realitate dominată de necunoscut până la descompunerea activităților cotidiene. Distorsionarea realității este amplificată prin obiectele modulare (din seria The New City) care realizează tranziția de la complexitatea universului uman și vegetal la cel al descompunerii.
Imaginarului artistic al lui Ștefan Doru Moscu, caracterizat prin figura umană ce aparține necunoscutului și non-figurativul lui Teodor Ștefan caracterizat prin descompunere, definește dualismul prezent între cei doi artiști, reprezentând elementul principal al expoziției.
Teodor Ștefan (născut în 1995) este doctorand al Universității Naționale de Arte din București, în Arte Vizuale, având un master în cadrul Universității Naționale de Arte din București, specializarea Arte Plastice-Pictură. Până în prezent a participat la peste 40 de expoziții de grup și la 26 de expoziții internaționale. Din 2018 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din 2021 este membru al Center of Book Arts, New York, SUA și al Letterform Archive, San Francisco, SUA.
Ștefan Doru Moscu (născut în 1982) a absolvit licența în departamentul de Artă și Restaurare a Universității din Sibiu. Până în prezent a participat la peste 20 de expoziții de grup și la 17 de expoziții internaționale. A luat parte și la rezidențe artistice în țară, în Slovacia și în Belgia.
Cei doi artiști fac parte dintre cei patru câștigători ai acestei ediții a Call-ului de proiecte inițiat de Elite Art Gallery – FRESH. Anul acesta aplicanții au fost jurizați de masteranzii Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI), specializarea Teoria și practica imaginii, patru dintre care formează echipa curatorială a acestei expoziții, sub coordonarea Lect. dr. Ana Negoiță.
Echipa curatorială:
RAFAELA BÂRLĂDEANU
COSTIN BRATU
OLIVIA DOBREA
ANCA TATOMIR
Coordonator: Ana Negoiță
Expoziția este deschisă publicului, începând de miercuri, 27 iulie, în intervalul orar 11.00 – 19.00, în zilele de luni până vineri. Accesul este gratuit. Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe pagina de Facebook și pe http://www.eliteart-gallery.com/