Cum ajunge o femeie de 94 de ani să se căsătorească „pentru bani”? Maria este cea mai bătrană femeie din sat. Nu a mers nici o zi la şcoală, nu ştie să citească şi nici să scrie. Ce ştie este să muncească – sapa a fost dintotdeauna prietena ei. Maria a muncit şi în curtea familiei, ea fiind cea mai mare din cei şase copii, şi la „colectivă”, unde trebuia să mulgă douăzeci de vaci pe zi. Dar nu toţi cei care muncesc la tinereţe au la bătrâneţe. Cel mai frumos moment din viaţa ei a fost sosirea unui bărbat. El a venit doar „cu un toiag şi o floare”. Şi a rămas. Nu le-a trebuit nici biserică, nici primărie. Trăiesc fericiţi şi acum: ea are 94 de ani, iar el 79. După o viaţă de muncă, Maria e pregătită să treacă pe lumea cealaltă, însă nu are bani de înmormantare, i-ar trebui două milioane de lei. Găseşte o soluţie. Un film alcătuit din secvenţe scurte, croit pe muzica lui Dvorak şi fragmentat de zicale din folclorul romanesc.În proverbele oricărui popor se ascunde un adevărat cod moral. O bătrană a respectat cu sfinţenie acest cod şi totuşi, la cei 94 de ani ai săi, se află într-un mare impas… Acest scurtmetraj de satiră politică spune povestea Mariei, care a muncit toată viaţa la C.A.P.. Deşi a trăit după un cod moral învăţat de la străbuni, bătrana ajunge să faca un mare compromis. Pentru a primi bani de înmormantare, Maria apeleaza la Legea 396/2006, privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei.
Imaginea: Petre Constantinescu
Montaj: Cosmin Bunea
Producator: Iulian Margu, Televiziunea Etalon
Anul producției: 2007
1 Comment
Beniamin
E trist…!
Andrei
Pe de-o parte amuzant, pe de-o parte trist.
Adrian
puteti sa imi spuneti de unde sunt oamenii astia..as vrea sa le las cate ceva…daca se poate un raspuns pe mail….multumesc..
Georgiana
Cum ii putem ajuta? Va rog sa imi spuneti unde si cum ii pot gasi? Astep un raspuns pe mail, va rog!
Daniel
Foarte impesionanta povestea,as vrea sa stiu unde se afla acesti oameni.V-as ruga sa imi raspundeti pe email.Multumesc
Daniel
La minutul 4 si secunda 40 este o melodie asa de frumoasa de vioara,daca se poate ,poti sa mi-o trimiti si mie te rog?:)multumesc
roxana
o realitate cruda,din pacate mult prea cruda…
o productie de exceptie din care foarte multi au ceva de invatat…
Patrick
Filmul este realizat ca documentar, dar personajele sunt atent filmate si montate ca intr-un film de fictiune, chiar si porcul apare ca un element care sa amplifice starea deprimanta, caraghioasa, dar si comica. Asta e ROMANIA necosmetizata si dureros de adevarata.
dudu rosca
Cel mai frumos film pe care l-am vazut. e super, desi sunt la o varsta, nu plang prea des, dar de data asta am avut lacrimi in ochi. Felicitari Diana, felicitari Pedro pentru imagine, felicitari Cosmin pentru montaj si restul………..
Dupa ce am vazut acest film am si o sa am un respect deosebit pentru voi, oricat de mult timp, sau poate putin vom fi colegi.
cu respect
Dudu Rosca
marius georgescu
Profesionist facut si emotionant.BRAVO!
marius coman
FOARTE IMPRESIONANT!Din nefericire sunt multi care au astfel de situatii.E trist. Macar pentru faptul ca a ajuns la aceasta varsta ar fi trebuit sa aiba un ajutor mai consistent din partea statului. Dar cine sa o ajute? Un primar analfabet care nici sa citeasca nu este in stare! Ce sa mai vorbim de completat acte si documente pentru solicitarea unui ajutor social.Felicitari intregii echipe care au realizat acest film.Mi-as permite in final,fara intentia de a va supara, sa va dau un singur sfat:CONTINUATI!
Marius Coman
FOARTE IMPRESIONANT ! Din pacate sunt foarte multi batrani in astfel de situatii. E foarte trist! Macar pentru faptul ca a ajuns-si cum a ajuns-la aceasta varsta si tot ar fi meritat un ajutor mai consistent din partea statului.Felicitari intregii echipe care au realizat acest film! In final,fara a avea intentia de a va supara, mi-as permite sa va dau un singur sfat: CONTINUATI! P.S. In afara oficierii casatoriei,primarul a..lf…t si a…..t ar trebui sa ne mai transmita si alt mesaj? Curiozitatea,deh….
Zece povești adevărate despre pasiune și film documentar | Ziarul Metropolis
[…] presă, vin cu câte o chestie umană, care nu are cum să nu te cucerească. Îți dau un exemplu: „Humorescă”, al Dianei Deleanu. E un documentar simplu: o băbuță de 90 și ceva de ani care se căsătorește pentru a lua […]